Medicii infecţionişti iau în calcul ca, de azi, să nu mai primească infectaţi din alte judeţe.
“Nu credeam că vom ajunge aici în această pandemie”, spune managerul Spitalului de “Infecţioase” Iaşi.
Iaşul, închis pentru pacienţii COVID 19 din alte judeţe, deci și din Botoșani. Cel puţin aceasta era situaţia ieri, la ora 18, când nu mai exista niciun loc liber la “Boli Infecţioase” sau la spitalele suport. Nici la confirmaţi, nici la Terapie Intensivă.
Practic, pentru câteva ore cel puţin, Iaşul a atins punctul critic. După o zi, în care au fost raportate 24 de noi cazuri, Institutul Naţional de Sănătate Publică a revenit la 24 de ore cu o veste bombă: 83 de infecţii. Primii după Bucureşti.
Numărătoarea reflectă de fapt situaţia din unităţile medicale. Pe scurt, “situaţia pocneşte, nu mai avem ce şi de unde primi”, a spus un medic din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase, potrivit Ziarul de Iași.
„Suntem imediat după Bucureşti, şi asta pentru încă o zi, dar, în acelaşi timp, nu ne putem compara cu Bucureştiul, ca populaţie. În schimb, nu credeam că vom ajunge la nivel naţional pragul de 2.000 de cazuri zilnice atât de repede, dar nici la nivel local, unde, practic, în acest moment suntem copleşiţi”, a spus, conform sursei citate, prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
Mai exact , la “Boli Infecţioase” dar şi la spitalele suport au fost internate în ultimele trei zile 250 de persoane. Şi asta în condiţiile în care, înaintea fluxului mare de cazuri, existau, în fiecare zi, 10 locuri libere.
“Să ai un singur loc la confirmaţi, femei, şi o coadă mare la triaj, e ceva care nu credeam că va fi pe această pandemie. Dar am ajuns la nivel naţional, la peste 2.000, iar noi cu un oraş în top. Nu în ultimul timp, Iaşul, până astăzi (ieri - n.r.), a continuat să primească internări din alte judeţe. Nu ştiu cât mai putem face asta. Mâine (astăzi) vom avea discuţii cu cei de la Spitalul Militar pentru a avea o zonă de confirmaţi aici. Dacă va fi nevoie, vom ajuta cu personal specializat şi aici”, a adăugat Carmen Dorobăţ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile