Marți, 24 martie 2015 conferință de presă la sediul Inspectoratului Școlar Județean. Mihaela Huncă, flancată de cei doi tineri inspectori școlari generali adjuncți care vorbesc numai când au acceptul domniei sale. În contextul definitivării celor doi pe posturile de conducere, întrebarea firească este cine se încumetă să se înscrie la concurs.
Pentru că, așa cum a fost și la cel privitor la postul de inspector general, se pare că, din nou concurența va fi una acerbă. Asta pentru a se dărâma oarecum mitul prin care politicul ar decide câștigătorul final la aceste examene. Gabriel Hârtie oficial pare să fie nehotărât însă neoficial probabil așteaptă să vadă dacă are în continuare girul partidului.
Dragoș Cristea este tranșant și declară răspicat: ”Nu. Eu nu voi participa la acest concurs din motive subiective care nu fac obiectul discuției publice”.
În realitate însă motivele subiective la care face referire domnia sa nu sunt de natură personală. Inspectorul școlar general adjunct nu îndeplinește condițiile de a participa la concurs și asta pentru că nu are o vechime de opt ani de zile în sistemul educațional. Ceea ce înseamnă că PSD-iștii de la Botoșani vor trebui să strângă rândurile pentru a găsi o altă persoană care să-i preia funcția și care să îndeplinească și condițiile prevăzute de legislație. (G.E.)
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024