Fostul lider al liberalilor botoşăneni este pe cale să redevină preşedinte de partid, dar de data aceasta la judeţ. Miercuri este aşteptat să sosească la Botoşani unul dintre liderii naţionali ai Partidului Ecologist Român pentru efectuarea unei analize a anului electoral 2012.
Iavorenciuc preşedinte, Costea preşedinte de onoare
Este posibil ca una dintre modificări să vizeze chiar şefia filialei, în sensul numirii lui
Gheorghe Iavorenciuc preşedinte, iar ocupantul actual al postului,
Mircea Costea, să devină preşedinte de onoare.
„La noi schimbările se fac civilizat, nu se dau oameni afară. Partidul Ecologist nu este partid de unică folosinţă, cum e PNL-ul la Botoşani”, a afirmat
Gheorghe Iavorenciuc. Acesta a obţinut la alegerile parlamentare un scor de 2,39% pe Colegiul Senat 3, axat pe municipiu, fiind practic primul clasat după USL, ARD şi PP-DD. Cel puţin oficial preşedintele
PER Botoşani susţine că nu are informaţii despre nici o schimbare.
„Habar n-am, de la tine aud prima dată, eu n-am discutat aşa ceva, întreabă-l pe el, eu nu ştiu nimic”, ne-a spus
Mircea Costea, care a confirmat totuşi venirea unui lider naţional al PER la Botoşani.
Zvonuri de sancţiuni pentru trădare
Gheorghe Iavorenciuc a intrat în
PER Botoşani în prejma campaniei electorale pentru alegerile locale, devenind consilier local pe lista Mişcării de Botoşani. Din partea aceleiaşi alianţe
Mircea Costea a devenit consilier judeţean. Tot atunci PER a obţinut două mandate de primar. Nu este exclus ca mâine să se ia măsuri de sancţionare şi împotriva lui Petru Filip, candidat la Camera Deputaţilor, căruia i se reproşează că în recenta campanie electorală l-a sprijinit de fapt pe Colegiul Flămânzi, unde a intrat în cursă, pe Verginel Gireadă, candidat USL.
VEZI CUM ŞI DE CE A PLECAT IAVORENCIUC DIN PNL:
Teatru incredibil la PNL – VIDEO ce fac Iavorenciuc şi Cătălina Lupaşcu