Opt eleve din municipiul Botoșani care au ocupat locul I la concursul de Miss Boboc 2015, se pregătesc pentru cel mai așteptat eveniment și anume finala festivalului ”Toamna Bobocilor”, organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Lupta pentru titlul de cea mai frumoasă boboacă va fi una strânsă, asta deoarece toate concurentele s-au făcut remarcate pe scenă prin rafinament, eleganță și multe alte calități. Prima unitate de învățământ care a spart gheața anul acesta a fost Colegiul Național A.T. Laurian, iar eleva care a urcat pe primul loc pe podium a fost Elena Hodan care a avut numărul șase în concurs.
Cea de-a doua unitate școlară a fost Liceul Tehnic Gheorghe Asachi. Nouă fete au defilat ca pe catwalk pe scena instituției de cultură, însă doar una a câștigat coronița și a fost concurenta cu numărul șase, Daniela Arnăuțu.
De la Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” eleva de clasa a IX-a care a câștigat premiul I, a fost Mădălina Zaharia și aceasta purtând un număr norocos anul acesta în concurs și anume șase.
Colegiul Național Mihai Eminescu de la Botoșani se poate mândri cu o frumoasă boboacă care a urcat pe primul loc pe podiumul frumuseții. Eleva se numește Andra Axinte și a cucerit juriul cu părul ei lung, precum al personajului din desenul animat Rapunzel.
Cea mai faină boboacă de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” a fost Luiza Isac cu numărul opt în concurs. Tânăra de clasa a IX-a a impresionat juriul cu...pantalonii de piele purtați la una dintre probele de foc.
Bianca Afrăsânei, concurenta cu numărul 1 de la Liceul Tehnologic ”Elie Radu”, care a câștigat coronița și a obținut locul I în concurs se va ”duela” împreună cu fetele de mai sus pentru cel mai râvnit titlul pus la bătaie în concurs.
De la Liceul Teoretic ”Grigore Antipa”, Mădălina Sabina Seminiciuc a câștigat titlul de Miss Boboc.
Cea mai frumoasă elevă de la Colegiul Național ”Grigore Antipa” este Andreea Nichiturcă, care a câștigat titlul de Miss Boboc. Fata a avut locul opt în concurs și din câte se pare i-a purtat noroc.
Așadar, voi cine credeți că merită să ocupe primul loc în finală?
CEA mai faină boboacă de la Economic a pus mâna pe coroană – FOTOGALERIE cum arată puștoaica
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024
Femeie prinsă de polițiști în timp ce dirija traficul în intersecție
Oana Sava
Nov 22, 2024