"Azi am fost nişte cărăuşi de pian"
În opinia sa, tactica aleasă de Leo Grozavu, cu apărare aglomerată, ruperi ale atacurilor giurgiuvenilor încă din faza incipientă şi contraatac, a fost cea mai nimerită deoarece,
„cu Astra nu te iei la trântă, că Astra la fotbal ne bate”.
„Chiar nu știu ce se fac, că n-am mizat pe 1 – 0, am mizat pe 2 – 1. E adevărat că astăzi am fost norocoşi, cred şi ar trebui să mulţumim Domnului că astăzi s-au întors nişte ocazii ratate cu cei de la Gaz Metan, dar am muncit mult, cred că s-au stors de ultima picătură de energie şi asta este important şi frumos pentru noi. Numai că, în opinia mea, dacă cărăm mult pianul, îl stricăm. Deci azi am fost nişte cărăuşi de pian şi dacă îl ducem mult aşa şi îl bruscăm o să-l stricăm”, a declarat
Valeriu Iftime.
"Când un arbitru iese în evidenţă, este altceva decât fotbal"
Acesta a recunoscut că Ianc a simulat la faza la care a primit al doilea galben şi implicit roşu, dar crede că arbitrul centrul Alexandru Tudor a exagerat cu ingerinţa în joc.
„Nu sunt de acord cu maniera de arbitraj pe care o are Tudor şi e dintotdeauna. Adică, atunci când un arbitru iese în evidenţă, este altceva decât fotbal. Fotbaliştii sunt cei care se exprimă pe teren, ei sunt actorii principali, trebuie să aplaudăm şi să îi fluierăm atunci când este cazul, dar când dai 10-11 galbene, pare un măcel că a fost la Botoşani şi nu a fost deloc aşa”, a afirmat
Valeriu Iftime.
"Au venit la Botoşani în vârful bocancilor, adică hai să-i batem şi pe ăştia"
Acesta nu a putut relata emoţiile pe care le-a trăit astăzi:
„Nu vă povestesc că n-am cuvinte, n-am cuvinte, adică n-am crezut, golul a fost o întâmplare frumoasă, un vis care greu îl poţi avea, dar părea sigură apărarea şi uşor-uşor am început să cred că Mişu nostru (Ngadeu Ngadjui – n.r.)”, fundaşul nostru central, cred că e OK”.
Cât despre
Astra Giurgiu…
„Sunt fotbalişti buni, dar un pic deconcentraţi, au venit la Botoşani în vârful bocancilor, adică hai să-i batem şi pe ăştia şi să plecăm acasă. Când vii aşa… fotbalul e atât de bine echilibrat, dacă nu îi dai tot ce poţi îţi ia şi… nu bei şampanie la urmă”..
Coincidenţă,
Valeriu Iftime a revenit în faţa presei la o victorie, confirmându-şi obiceiul de a da ochii cu jurnaliştii doar după rezultate pozitive. El a explicat că a promis dinaintea meciului că vine la conferinţa de presă indiferent de rezultat, dar crede totuşi că fotbaliştii sunt cei care trebuie în primul rând să vobrbească. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Leo Grozavu : Astăzi Dumnezeu a fost cu noi
[[banner]]
VEZI ŞI:
Privelişte rară: Iftime în pantaloni scurţi la mijlocul terenului – FOTOGALERIE