În calitate de coordonator județean al campaniei electorale a lui Crin Antonescu în județ, președintele PNL Botoșani a fost primul care a luat cuvântul la întâlnirea acestuia cu liberalii și social-democrații din județ.
Valeriu Iftime a mărturisit că nu s-a gândit în viața sa că o să se înțeleagă cu PSD-iștii.
Și a făcut un apel la unitate, amintind de votul românilor de toamnă trecută și arătând că doar prin unirea forțelor celor două mari partide România poate rămâne stabilă politic și economic.
Președintele Consiliului Județean a adus mai multe laude social-democraților și inclusiv celei căreia i-a luat locul la CJ.
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
”Trebuie să fie foarte clară această discuție pe care noi o facem, PNL plus PSD, suntem în aceeași campanie electorală, suntem de aceeași parte a baricadei. Noi ne-am învățat, de fapt, să trăim în dușmănie, să îl rod pe cel de la PSD, să mă leg de el, să îmi clădesc toată filosofia de viață politică dând în adversarul meu. De această dată Dumnezeu m-a învățat și îmi dă o lecție teribil de grea. Vreau să mulțumesc în primul rând primarilor, consilierilor județeni. Sigur, vreau să îi mulțumesc dnei președinte, cu care am fost destul de vehement, eram în opoziție și trebuia să scot din lumea această politică ceea ce... ca lumea să mă asculte. Sigur, mulțumesc pentru înțelegere și pentru faptul că putem face o echipă”,
A trecut apoi la argumentații filosofice, precum ”întregul este mai puternic decât suma părților”, concluzionând că PSD și PNL trebuie să fie un întreg.
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
”Să nu credeți că suntem mulți și avem multe voturi, nu! Suntem mulți și avem puține voturi. Trebuie să înțelegeți lucrul acesta. Trebuie să fim împreună, în două luni avem același front, un front care înseamnă de fapt lupta împotriva celor care destabilizează”,
A adăugat că președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a refuzat să candideze tocmai pentru că există un protocol de guvernare pe care a vrut să îl respecte.
Primul candidat la președinția României a ajuns la Botoșani cu o oră întârziere - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Artefact mai vechi decât piramidele egiptene descoperit de un jandarm botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Daruri de Paște pentru bătrâni: Biserica Pacea continuă acțiunile de sprijin în azilele din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile