Deşi continuă să nege existenţa vreunui aranjament la meciul pierdut de FC Botoşani acasă cu Concordia Chiajna după ce a jucat cu 75 de minute cu om în plus, preşedintele consiliului de administraţie a anunţat totuşi luarea unor măsuri.
Principalul vizat este Alberto Cobrea, care la finalul meciului de miercuri a avut o ieşire violentă la adresa spectatorilor care acuzau echipa că a vândut meciul, fiind cu greu stăpânit de portarul de rezervă şi de reprezentantul firmei de pază şi ordine.
“Oamenii au avut dreptate să se manifeste și eu am fost la fel de nervos ca și ei. E adevărat că atunci când ești nervos frânele vorbelor sunt ratate și poti vorbi lucruri care nu sunt frumoase, ceea ce afectează pe mulți dintre fotbaliști. Ați văzut că şi Cobrea nu a reușit să se abțină. O să am o discuție disciplinară și o să fie sancționat. Orice om care greșește o dată e omenește, dar dacă este un obicei atunci lucrurile se schimbă complet”,
Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.
Pe de altă parte, acesta crede că aproape toţi oamenii prezenţi pe Stadionul Municipal şi care au strigat “blatiştii”, “mercenarilor”, “ordinarilor”, “aţi vândut meciul”, au avut la unison o viziune eronată asupra partidei.
“Iar ceea ce s-a întâmplat la meciul cu Concordia, faptul că am avut o evoluție submediocră, cu un public care alimentat cu diverse informații care nu este nici una adevărată, i-au criticat pe jucători. La Botoșani știe toată lumea că spectatorii contează enorm și care au un punct de vedere ce trebuie respectat. La Botoșani niciodata nu i-au fluierat sau înjurat pe jucători atâta timp cat au jucat, au făcut efort, dăruire, pasiune și respect față de ei”,
Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.
O altă sancţiune ar putea fi încheierea colaborării cu antrenorul Costel Enache, a cărui soartă va fi decisă, potrivit boss-ului de la Elsaco, de rezultatele din ultimele patru etape, locul 8 fiind cel mai jos acceptat de Iftime.
Mai toată presa sportivă din România a acuzat mai mult sau mai puţin direct FC Botoşani, la fel ca şi anul trecut, că nu şi-a apărat corect şansele cu ilfovenii.
Statistica vine să confirme acuzaţiile, amintind de perioada cooperativei, doar că “eu câştig la mine, tu la tine” din anii ’90 pare să fi devenit “eu câştig în campionatul regulat, tu câştigi în play-out” din anii 2000.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024