Într-o postare pe rețelele de socializare, Valeriu Iftime a criticat modul cum autoritățile l-au omagiat luni, 15 ianuarie 2024, pe Mihai Eminescu.
Redăm mai jos integral mesajul lui Valeriu Iftime, cu precizarea că intertitlurile ne aparțin:
Ieri a fost ziua marelui poet național, a poetului nepereche Mihai Eminescu. S-au împlinit 174 de ani de la nașterea sa. M-am așteptat să văd fel de fel de acțiuni, de manifestări, recitaluri de poezie, o emulație, o bucurie și o sărbătoare a întregului oraș. În realitate, nu am simțit deloc, în niciun fel, că această sărbătoare i-ar fi cuprins pe botoșăneni. Până și decernarea premiului anual de poezie a fost amânată până la vară dintr-un motiv pe care eu, sincer, nu-l înțeleg.
Pare că este peste puterea conducătorilor locali să aibă forța necesară pentru a reprezenta la cote înalte acest brand național și pentru a face din Botoșani un punct important pe harta întregii Românii de ziua marelui poet național. Despre Eminescu mulți preferă să se plângă că ne-a fost furat, confiscat de București în momentul în care 15 ianuarie a fost declarată Zi a Culturii Naționale. Dar asta depinde numai de noi! De noi, cei de aici, cei care ar fi trebuit să știm să păstrăm și, prin acțiuni bine legate, să demonstrăm că Eminescu este în primul rând al nostru, al botoșănenilor.
Să invităm aici prim-ministrul, pe ministrul Culturii, orice alt ministru din guvern, pe președintele Academiei. Toate acestea se pot face, dar, desigur, depind de acțiunile organizate de noi aici, la Botoșani. Iar, dacă acțiuni nu sunt, e clar că oamenii nu vor veni singuri, neinvitați, ca să-și organizeze singuri evenimente.
Din păcate, ieri lucrurile au stat cu totul altfel. Un partid a sărbătorit într-un loc, alt partid în alt loc și nu știu dacă poeții, oamenii de cultură, au sărbătorit și ei pe undeva. Cu certitudine, însă, nimeni, dar absolut nimeni, n-a făcut o invitație și mediului de afaceri, prin Camera de Comerț, de a participa la vreo manifestare. Nu e prima dată când, practic, ni se transmite mesajul că de fapt noi nu contăm, că oamenii de afaceri sunt undeva, în lumea lor, nu știu ei să recite poezii sau nu ascultă ei poezie, deci nu contează în niciun fel în ecuația asta.
Sigur că nu contăm pentru ei! Pentru că cei care fac astăzi politică văd în orice om de afaceri, mai mare sau mai mic, doar un vot, un singur vot. Iar un vot de la un om de afaceri îl cumperi mult mai greu decât l-ai cumpăra dintr-un sat în care, cu o promisiune electorală deșănțată, poți lua o mulțime de voturi imediat. Este încă un mesaj neplăcut, ofensator, chiar jignitor, trist, transmis mediului de afaceri, încă o ocazie să ne dăm seama de ce avem nevoie mai mult decât oricând să fim împreună.
De aceea vă invit încă o dată la unitate în jurul Camerei de Comerț! Așa cum știți, în ultima zi de luni din această lună, adică în data de 29 ianuarie, ne vom revedea la Camera de Comerț pentru a pune pe tapet câteva teme importante ale mediului de afaceri. Începe un an nou și, așa cum vedeți, sunt foarte multe tulburări și provocări cărora trebuie să le facem față.
Ceea ce spun eu că este, totuși, pozitiv e faptul că în acest an vor fi fonduri pentru investiții pentru că este un an electoral în care politicienii vor face orice ca să nu pară că țara nu merge bine. Și pe această temă, ca și pe multe alte subiecte, e foarte bine să ne sfătuim între noi. De aceea ar fi important să ne revedem într-un număr cât mai mare, pentru o discuție constructivă, luni, pe 29 ianuarie.
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024