Finanţatorul echipei fanion a judeţului era dezamăgit la finalul meciului cu FC Snagov de rezultatul de egalitate. Spre deosebire de alte partide, când satisfacţia venea de la rezultat şi nu de la joc, de această dată lucrurile s-au inversat.
„Îmi pare rău, sunt un pic dezamăgit. Până la urmă acesta e fotbalul, de asta e frumos, dar parcă tot ghinionul e pe partea noastră, ori poate nu avem puterea să o ducem în poartă acolo, deşi, sigur, putea să fie 2 – 0 şi ne linişteau cu fotbalul. Un meci frumos, echipa joacă până la urmă, şi ăştia de la Snagov sunt buni. Mai sunt şanse, nu e nimic pierdut. De fapt, e ceva pierdut pentru că eşti la şase puncte de locul doi şi totuşi mă gândesc că putem fi mai sus. Mi se pare că pe la locul 10, pe acolo, sunt toate echipele la fel, nu văd o mare diferenţă”, a afirmat Valeriu Iftime. El a remarcat că golul oaspeţilor s-a marcat după ce Poverlovici a trimis cu capul în transversală, iar jucătorii din Snagov au contraatacat.
„Cu Edy Sandu e greu să faci fotbal de performanţă”
Nervi i-a făcut şi mijlocaşul ofensiv Iancu de la echipa de lângă Bucureşti, care în ciuda faptului că este supraponderal, a făcut o partidă bună. „Iar ăştia sunt buni ai lui Snagov, era burtosul ăla… pe cuvântul meu, m-a scos din sărite. Numai la noi vin pensionarii ăştia. Iar nouă ne trebuie atacanţi. Din păcate, cred că e ţeapă cu Matei, pentru mine e o dezamăgire. Şi cu Edy Sandu e greu să faci fotbal de performanţă”, a mai spus patronul de la Elsaco. Acesta crede că Matei, care duminică nu s-a aflat nici pe foaia de rezerve, e prea sensibil, evoluând foarte puţin în ultimii doi ani. În consecinţă, se gândeşte serios la transferarea unui atacant „dacă vrem să mai dăm goluri”. (S.B.)
Artistul care era să moară la Botoșani se desparte după două decenii de căsătorie
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Vizibilitate redusă pe mai multe drumuri din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Percheziții ale Poliției Botoșani acasă la afaceriștii de sezon
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Fotografia rămasă după tragedia de la Suceava: Amatorii de senzații tari să și-o lipească pe bord
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile