"Important este că am schimbat sensul vaporului"
Patronul de le Elsaco a evidenţiat şi faptul că roş-alb-albaştrii nu au fost dominaţi de echipa de sub Tâmpa.
„Nu s-au bătut singuri, până la urmă am învins noi, 2 – 1, un rezultat pe cât de norocos, pe atât de meritat şi, sigur, în fotbal dacă nu ai şansă nu cred că poţi să speri la lucruri măreţe. Important este că am schimbat sensul vaporului, că tot mergeam spre Divizia B cu o viteză greu de imaginat la începutul campionatului. Sper că, data aceasta, după 11 meciuri fără victorie, să avem un alt sens în Divizia A”, a afirmat
Valeriu Iftime.
Acesta a recunoscut că prin minutele 70 – 80, când botoşănenii pasau repetat în propria jumătate, fără să-şi creeze ocazii de gol, nu prea mai spera în victorie.
„Nu prea mai credeam, sincer, mă duceam acasă cu un 1 – 1 şi mă băgam sub preş, adică eu vedeam 1 – 1 şi îmi suna în cap: iar am greşit, iar am luat bătaie, iar suntem vai de capul nostru, dar chiar mă bucur că au insistat. Şi mă uitam la declick-ul lui Vali Bordeanu, că de la el pleacă ultimul atac, dar ultimul atac a venit ca o disperare: ori acum, ori niciodată şi sigur că i-a ieşit şi asta este meritoriu”, a declarat
Valeriu Iftime.
"Am avut cam mulţi cărători de pian”
În opinia acestuia, izbânda se poate explica şi prin aducerea mai multor jucători de un nivel superior celor plecaţi. El i-a remarcat pe Vertelis, Ivanovs şi Lazăr, subliniind totodată că dintre fotbaliştii plecaţi, doar doi au jucat ieri la Divizia B. De altfel,
preşedintele CA al FC Botoşani este convins că odată integraţi în echipă, jucătorii din străinătate vor aduce un plus tot mai evident în prestaţia formaţiei, care va creşte de la meci la meci.
„Se pare că am avut cam mulţi cărători de pian”, a spus
Valeriu Iftime despre lotul din tur.
FC Botoşani obţinuse ultima victoria abia în etapa a IX – a, când învinsese în deplasare, tot cu 2 – 1, cealaltă echipă din Braşov, Corona.
FC Botoşani – FC Braşov 2 - 1 de duminică face parte din etapa a XXI – a.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Ţălnar negru de supărare: I-am spus, voi ăştia mici când vă bagă cineva în seamă, gafaţi
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Leo, cu-n ochi râde cu altul plânge: Spectacolul 100% lipseşte, vorbim multe limbi...