Francezul care a trecut pe la PSG este curtat de mai multe cluburi din Liga 1, dar și din străinătate.
FC Botoșani i-a fixat prețul lui Hervin Ongenda pentru FCSB și AS Roma. Suma nu este una foarte mare, iar moldovenii l-ar putea lăsa să plece și în această iarnă dacă ofertele vor fi pe măsură.Mijlocașul de 23 de ani este printre cei mai talentați fotbaliști din Liga 1 Betano, dar încă nu este sută la sută pus la punct la capitolul fizic. Clubul care îl deține acum pe jucător ar dori să îl păstreze până în vară, în speranța că prețul acestuia va exploda după ce va efectua pregătirea de iarnă și va ajunge la cei mai buni parametri ca număr de kilograme.
Prețul lui Hervin Ongenda pentru FCSB și AS Roma: „Vrem cel puțin un milion de euro!”
Pe zi ce trece, Hervin Ongenda arată tot mai mult din calitățile extraordinare pe care le are. Fostul jucător al celor de la PSG nu a reușit încă să ajungă la greutatea optimă, dar tehnica și viziunea pe care le are compensează pe teren.
Ongenda a intrat în atenția celor de la AS Roma, care și-au trimis scouteri la mai multe jocuri ale Botoșaniului. Și Gigi Becali l-ar dori la FCSB, desi încă nu a făcut o ofertă oficială. În așteptarea acestor propuneri, Valeriu Iftime, patronul moldovenilor, i-a fixat mijlocașului prețul de pornire a licitației:
“Ongenda este un fotbalist special. El încă nu arată tot ce poate și tot ce vedem noi că face la antrenamente. Mai are nevoie de puțin timp pentru a-și demonstra calitățile extraordinare. Prețul minim pentru care putem discuta de o despărțire este de un milion de euro! FCSB îl vrea, AS Roma îl vrea, sunt lucruri serioase, nu baliverne. Nu avem o propunere oficială deocamdată. Noi am dori să îl mai ținem până în vară, mai ales că mai are un an și jumătate contract cu Botoșani. Vedem în funcție de oferte ce se va întâmpla”, a declarat Iftime pentru Fanatik.
Dinamo i-a spus “pas” pentru că era prea gras!
Dinamo l-a refuzat în vară pe Hervin Ongenda pentru că era prea gras. Botoșani, un club unde presiunea este mult mai mică decât în Ștefan cel Mare, a riscat și pare că a tras lozul câștigător. Patronul moldovenilor a explicat de ce crede că nu a fost semnat francezul de “câini”.
“Ştiu că Ongenda şi Fabbrini au fost propuşi mai multor cluburi din România, iar printre ele şi Dinamo. De Fabbrini nu pot zice de ce nu a fost oprit de cei de acolo, dar în cazul lui Ongenda ştiu mai mult ca sigur. Păi, noi când l-am văzut în Austria avea fizic de bucătar şi am crezut că e fra-su! Noroc că o persoană din club a zis că, la ce CV are, merită să îi dăm o şansă. Doar noi am fost nebuni să riscăm cu el!”, afirma Valeriu Iftime.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024