Aventura lui Flavius Stoican la FC Botoșani s-a încheiat după finalul partidei câștigate de moldoveni cu CS Mioveni, 5-1.
În momentul semnării prelungirii contractului lui Flavius Stoican cu FC Botoșani până în 2025, Valeriu Iftime i-a pus o clauză acestuia prin care se specifică clar că dacă nu termină campionatul pe unul dintre locurile 7-8, atunci își rezervă dreptul să aibă opțiunea de renunțare la el.
Flavius Stoican nu va mai activa la FC Botoșani și în sezonul următor, Valeriu Iftime anunțând rolul pe care îl va avea începând cu această vară Marius Croitoru la echipa sa.
Mai mult, Valeriu Iftime a dezvăluit, pentru Prosport, că Flavius Stoican a refuzat oferta pe care i-a făcut-o principalul finanțator de la FC Botoșani:
„Eu i-am spus lui Stoican că vreau să îl aduc în club ca antrenor secund pe Croitoru și să se ocupe și de scouting, dar el nu a acceptat varianta asta și a decis să plece”.
În consecință, Valeriu Iftime spune oficial: Flavius Stoican va pleca de la FC Botoșani.
”În primă fază eu nu am dorit să se întâmple acest lucru, deși aveam clauză pusă și puteam să apelez oricând la ea. Dacă Stoican nu se clasa cu echipa pe unul dintre locurile 7-8 la sfârșitul play-out-ului puteam să renunț la el. Însă, eu i-am spus lui Flavius că doresc să îl aduc în club pe poziția de antrenor secund pe Marius Croitoru, cel care se va ocupa și de scouting. Dar aici a fost o problemă, iar Flavius nu a acceptat. Marius Croitoru venea la FC Botoșani pe poziția lui Bobi Verdeș, antrenor secund. Cum Stoican nu a acceptat, atunci ambele tabere am decis să batem palma și să ne despărțim”,
Valeriu Iftime, președinte FC Botoșani
Iftime a lămurit, deopotrivă, și situația lui Marius Croitoru.
”Marius o să vină pe poziția de antrenor secund, iar Mihai Ciobanu o să fie instalat în funcția de antrenor principal. Din staff-ul nostru o să facă parte și Șchiopu. Îmi pare rău de Flavius Stoican. El a făcut treabă bună la noi, dar ca să fiu sincer mă așteptam la un parcurs mult mai bun al echipei mele în acest campionat. Am terminat sezonul foarte prost în clasament”,
Valeriu Iftime, președinte FC Botoșani
Meciul FC Botoșani – CS Mioveni 5 – 1 a fost ultimul al lui Flavius Stoican pe banca tehnică a moldovenilor.
La finalul partidei antrenorul și-a confirmat despărțirea de roș-alb-albaștri.
”Este ultimul meu discurs la Botoșani. Am avut o discuție înaintea partidei cu oamenii din conducere. Ei merg la drum cu un nou proiect. Eu sunt împăcat și fericit că am reușit într-o situație complicată, am creat un grup și am avut liniște. Am atins toate obiectivele posibile. Eu merg în vacanță și vreau să merg la o nouă provocare, sper să fie una de bun augur. Îmi place să am continuitate, să vorbesc despre viitor. Dar nu s-a pus problema să rămân. Mai departe, întrebați-i pe conducători”,
Flavius Stoican, fost antrenor FC Botoșani
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024