Pentru finanţatorul echipei fanion a judeţului victoria categorică de sîmbătă cu „cîinii mici” nu a constituit o surpriză. Înainte de meci el a pronosticat o victorie cu 4 – 0.
„Cînd au curaj şi cînd echipa adversă nu pune mari probleme, joacă, dar ne pun probleme atunci cînd noi jucăm prost, de asta sunt cătrănit în deplasare, cînd mergi la Brăila şi ăia te închid, în ultimul sfert de oră nu ieşi din careu. Este o greşeală colectivă şi am spus-o atunci, şi la jucători, şi la antrenori, este o chestie psihologică afară să faci pe tine. Nu-i posibil, sunt jucători care aţi văzut astăzi, sunt buni, adică Dinamo nici n-a suflat, putea să fie şi 6 – 0 şi 7 -0 că nu se supăra nimeni”, ne-a declarat
Valeriu Iftime. El crede că pentru a uniformiza evoluţiile de acasă cu cele din deplasare trebuie umblat la mentalul jucătorilor.
„E ca unul mic cînd pleacă la oraş, se teme de tramvai”
„Au nevoie de o pregătire psihologică care, pînă la urmă, este apanajul antrenorului, al nostru, al comunităţii, a celor care îi finanţăm, care suntem pe lîngă club, e vorba de a nu mai fi provinciali. Practic, e ca unul mic cînd pleacă la oraş, se teme de tramvai, iar noi, cînd vom şti să ne comportăm ca o echipă mare, în mod cert punem probleme serioase”, a mai spus
patronul de la Elsaco. Acesta este optimist în privinţa partidei din etapa viitoare de la Năvodari, cu Săgeata, echipă aflată pe locul 2 în clasament.
„Eu ştiu că la meciurile cu echipe mici am jucat prost în deplasare, am o statistică făcută de-a lungul timpului pe care o pot arăta, cu echipele mai bune am jucat relativ mai bine”, a arătat
Iftime.