Înfrângerea suferită de FC Botoşani duminică la Galaţi l-a scos din sărite pe principalul finanţator al echipei. Acesta i-a adus o sumedenie de critici antrenorului Marius Popescu, principala nemulţumire a patronului de la Elsaco fiind că, în ciuda transferurilor pe care le-a efectuat, echipa face figuraţie pe terenuri străine.
Valeriu Iftime a dat de înţeles că se gândeşte serios la schimbare tehnicianului, atunci când a fost întrebat dacă acesta va mai sta pe banca roş-alb-albaştrilor şi etapa viitoare:
„E o întrebare foarte bună, e o foarte bună întrebare, e o mare întrebare, dacă mai joacă aşa eu mi-aş da demisia mâine, n-are nici o şansă. Eu aşa nenorocire în deplasare nu am văzut de mult”.
Redăm cuvânt cu cuvânt câteva din declaraţiile lui Valeriu Iftime
„Dacă aş fi sadomasochist mi-ar place… ca să îmi bat joc de mine şi de imagine şi de bani şi de tot”.
„Ce am văzut astăzi, în repriza a doua cel puţin, dar şi în prima repriză, o echipă slabă, ceea ce văd de obicei în deplasare, dar acum parcă a fost mai rău”.
„Altă dată parcă mai aveam antrenor care mai schimba câte ceva, mai încerca. Dar azi a fost o nebunie, adică azi Popescu ar trebui să-mi dea bani că stă la Botoşani. Aşa cred eu… Să joci cu doi copii în faţă continuu, cu atâta frică, să schimbi în minutul 90. Sunt fotbalişti care ar trebui să plătească fiindcă stau la Botoşani şi antrenorul la fel, să plătească fiindcă fac şcoală cu noi”.
„Numai el vede aşa, numai Popescu, din tot globul pământesc Popescu vede atacanţi doi copii din divizia C, pe cuvântul meu. E singurul om de pe globul pământesc care face fotbal. E Popescu Marius de la Cluj, de la Alba Iulia, care vrea să marcheze gol cu doi copii care abia se mişcă”.(S.B.)