La şedinţa foto oficială care a avut loc miercuri dimineaţă pe Stadionul Municipal, preşedintele consiliului de administraţie al FC Botoşani a abordat din nou tema ridicării unei noi arene.
Boss-ul de la Elsaco crede că vânzarea de abonamente într-un ritm asemănător anilor precedenţi este cauzată şi de lipsa unei baze sportive moderne, condiţii în care nu se poate pretinde microbiştilor să vină la meciuri pe orice vreme.
„E greu. Să vii la stadion ca să faceţi ce? Să staţi în luna noiembrie, în ploaie şi în frig, la 9 seara? Nu cred că e o invitaţie atât de plăcută. Adică eu cred că fotbalul se va face la Botoşani, adică asta o face echipa, pentru a arăta ca ţinem la clubul acesta o să facem, dar condiţiile de stadion, care ţin de modernitate şi de lucrurile care sunt în lumea asta, nu le putem face noi”,
Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.
Acesta a prezentat chiar în urmă cu un an în Consiliul Local un proiect pe care l-a plătit din banii săi şi care prevedea construirea unui stadion pe o soluţie importată de la Velodrome – Marseille (foto jos) şi care să permită disputarea meciurilor chiar şi pe perioada lucrărilor.
„Tema nu e a mea, eu am expus-o, am făcut tot ce am putut. Tema este a comunităţii. Vor să facă un stadion? Trebuie să se apuce. Nu trebuie să mă duc eu la Primărie să fac greva foamei. Stadionul nu e al meu. Stadionul, pentru un spectacol real şi normal, în viitor este necesar. Repet, în luna noiembrie, când ninge sau plouă şi când ai minus sau plus două grade afară, nu vine nimeni la stadion atât timp cât ai un televizor la care te poţi uita cu mare plăcere”,
Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.
Proiectul, care prevedea construcţia unui stadion de 9.000 de locuri în stil englezesc, dispariţia pistei de atletism şi crearea unui muzeu, ar fi trebuit să reprezinte o bază de plecare pentru Primăria Botoşani.
„Cred că dl primar, în nenumăratele probleme care cred că sunt la Primărie – dar a ne plânge este cel mai uşor lucru, a face e mai complicat – trebuie să ia cineva problema în mână şi să spună: se poate sau nu se poate face”,
Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.
Stadionul este cu atât mai necesar cu cât actualul nici la această dată nu îndeplineşte condiţia impusă de Liga Profesionistă de Fotbal de a avea 2.000 de locuri acoperite.
„Stadionul nou nu este un moft, este o necesitate pentru un oraş modern”,
Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.
15 milioane de euro este valoarea estimată a noului stadion. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024