Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, în paralel și președintele Consiliului Județean Botoșani, și-a dorit un stadion nou în oraș, însă proiectul nu a avansat deloc în ultimele luni, astfel că omul de afaceri s-a reorientat.
Fără să dea foarte multe detalii, Iftime spune că pune la cale construirea unei noi baze la 20 de kilometri de orașul Botoșani. Proiectul ar urma să fie realizat în parteneriat cu autoritățile locale din Suceava.
Oricum, FC Botoșani ar urma să evolueze pe actualul stadion cel puțin încă un an și jumătate, până când proiectul ar urma să se realizeze. După ce va pune la punct proiectul, Iftime va comunica public mai multe aspecte legate de noul stadion.
„Am o altă propunere, o s-o spun săptămâna viitoare, sunt plecat acum. Mă gândesc la un proiect mult mai interesant, mult mai frumos. O legătură, cumva, cu Suceava, cred că e pe un făgaș mult mai bun, poate dispare cumva și ambiția asta a multora de la Botoșani, răutatea autorităților locale, vorbesc de primar și de oamenii de pe lângă el, care nu vor. În campanie au zis că fac stadion și au uitat complet.
Există o soluție pe care încă n-o pot spune acum, pentru că n-am vorbit cu domnul primar efectiv, dar este undeva la mijloc, între Botoșani și Suceava și se poate face o bază sportivă foarte bună. Joc încă un an și jumătate la Botoșani și după mă mut mai departe.”
Valeriu Iftime a dat asigurări că nu trădează Botoșaniul.
„Depinde ce condiții pot să discut cu administrația locală de acolo. Nu trădez Botoșaniul, voi juca pentru Botoșani, la 20 de kilometri de Botoșani, un stadion ceva de genul cum are Hagi. Maximum 20 de kilometri de Botoșani. E un proiect pe care l-am creionat cumva, sper să-i dau o formă finală și să pot să spun public anumite detalii”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru Sport.ro.
FC Botoșani a câștigat primul meci din play-out cu Petrolul Ploiești.
Concurs de alergat organizat de o clinică din Botoșani în Pădurea Rediu
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
SCANDAL într-un local: Tânăr bătut din senin, un altul s-a trezit cu mașina distrusă – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
ALERTĂ de ultimă oră: COD GALBEN la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Botoșănean reținut după un scandal monstru cu tineri bătuți și mașini distruse
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Botoșănean amenințat în propria casă, i s-a distrus și mobila: A intervenit Poliția
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile