Finanţatorul echipei FC Botoşani a urmărit la televizor partida care i-a lăsat un gust amar, disputată în deplasare la Chindia Târgovişte. Valeriu Iftime a declarat că per total jocul botoşănenilor a fost unul de luptă însă FC Botoşani a evoluat în 10 oameni.
Un obişnuit al criticilor lansate de patronul de la Elsaco a fost evident Marius Croitoru, considerat invizibil pe teren şi Chiriac Maradona cel care a făcut faultul prin care s-a dictat lovitura de pedeapsă.
„Este păcat, păcat că am pierdut pe mâna noastră, o greşeală de nepermis a lui Maradona la 11 metri, după care am avut ocazii, golul doi al lor, okay, au dat golul dar noi puteam să dăm două, am avut bară. Şi cel mai mult mă nemulţumeşte jocul lui Croitoru care pur şi simplu în prima repriză, nu ai cum să joci în 10 oameni, el a fost în plus. E păcat că noi nu avem acolo un om care să îl înlocuiască pe Todoran atunci când nu mai poate, să ai doi, trei jucători acolo aşa cum vrem noi pentru construcţie, doar cu Vaşvari la mijlocul terenului nu poţi câştiga”, a declarat
Valeriu Iftime cu privire la jocul de astăzi.
Oficialul clubului botoşănean a mai completat că jucătorii botoşăneni au întâlnit un adversar puternic în ciuda poziţiei din clasament şi că abia următoarele etape vor începe meciurile în are FC Botoşani va trebui să demonstreze dacă se poate într-adevăr „bate” la promovare. „
E păcat dar nu trebuie să ne dezamăgim acum, Chindia nu este o echipă atât de slabă aşa cum o arată clasamentul, au jucat cu echipe tari, iar noi nu avem o echipă de speriat pentru că am jucat cu murături, la Dinamo a bătut şi Suceava, la Galaţi, vedeţi câte puncte au, deci nu suntem de speriat, abia de acum începe focul, să vedem la Slobozia, după care avem cele patru meciuri tari, dacă acolo suntem ceea ce trebuie să fim e okay, dacă nu, am vorbit prostii”, a mai spus
Valeriu Iftime.
CITEŞTE:
FC Botoşani înfrângere în ploaie la Târgovişte