Președintele interimar al PNL Botoșani a avut o primă reacție în presa centrală după plecarea primarilor la PSD.
„Este momentan un joc și o luptă de imagine. Ei nu pot pleca din partid că își pierd mandatul. Eu cred că toți, mai puțin unul sau doi, regretă schimbarea asta. Cred că voiau să tragă un semnal de alarmă că e nevoie de o schimbare la nivelul organizației județene, la nivel de PNL, și ea s-a produs. Eu zic că nu sunt plecați definitiv, e doar un anunț, mai avem trei luni până la campanie și până la alegeri. Sigur că mă îngrijorează că lumea pleacă, sper să nu mai plece, dar cred că lucrurile sunt stabilizate. E adevărat că avem o coaliție la nivel național și nu e încurajată migrarea de la un partid la altul”,
a declarat Valeriu Iftime pentru Libertatea.
În același timp, noul președinte al PNL Botoșani recunoaște că primarii se duc „după ciolanul gros”. Acesta dă ca exemplu Ardealul, unde, spune el, lumea pleacă către liberali, în timp ce în Moldova „se duc buluc la PSD”.
Dar președintele FC Botoșani spune că nu înțelege și nu crede posibil că oameni care au fost zeci de ani liberali pot să schimbe macazul complet peste noapte.
„Sunt mulți care nu cred că vor face asta până la urmă, cred că nici nu dorm bine noaptea: au fost 30 de ani liberali și de mâine, gata, hop, sunt PSD-ist. Nici acolo nu sunt câini cu colaci în coadă, între noi fie vorba. Sigur că la țară contează omul la nivel de primar, dar și doctrina îi încurajează pe oameni. Vorbesc ani de zile în casă că sunt liberal, sunt de dreapta, și acum că primarul a schimbat partidul, gata, devin și eu de stânga? Nu cred că merg lucrurile așa”,
a completat Valeriu Iftime.
Surse din PNL Botoșani au explicat pentru Libertatea că una dintre mizele aducerii lui Iftime este găsirea unui contracandidat puternic pentru Doina Federovici la șefia Consiliului Județean. De aceea și miza mandatului său este stabilizarea situației, oprirea primarilor care au plecat și întoarcerea celor care mai pot fi întorși din drum.
Patronul FC Botoșani a și spus că între cei care au plecat sunt „câțiva primari cu caracter, care au spus că pleacă la furie” și care vor fi bucuroși că în echipa nouă a PNL Botoșani „nu îi trântește nimeni din partid”.
Tragedie la Botoșani: Doi bărbați morți în casa mistuită de flăcări - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Declarația zilei 14 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile