Tot mai mulţi oameni de afaceri din fotbalul românesc se plâng de faptul că nu primesc suficient ajutor financiar, cât să poată susţine un proiect sănătos, capabil să facă faţă şi bătăliilor din Europa. Iar printre aceștia se numără mai ales Valeriu Iftime.
Unul dintre cei mai vocali oameni de afaceri este Valeriu Iftime, cel care se ocupă de destinele celor de la FC Botoşani.
Echipa nu merge deloc bine, este ultima în Superligă, cotată cu şanse mari la retrogradare, iar acest lucru se întâmplă şi din cauza faptului că, din punct de vedere financiar, bugetul pentru acest an este unul de austeritate.
Valeriu Iftime a făcut o scurtă analiză a situaţiei fotbalului românesc, iar perspectivele nu sunt tocmai înfloritoare. În afară de Gigi Becali, care a reuşit să-şi mai acopere din investiţii, prin vânzarea de jucători, toţi ceilalţi investitori par a fi pe minus.
Acest lucru nu poate decât să indice un fotbal bolnav, care nu încurajează oamenii cu dare de mână să se implice, deoarece se ştie din start că nu generează profit.
”Astăzi, în opinia mea, fotbalul din România este în colaps. În colaps financiar total. Dl Becali are o socoteală foarte clară. Pierde puţini bani pentru că are un statut. FCSB, fosta Steaua, care produce şi a vândut. Cred că a pierdut mai puţin decât mine. Dl Becali, în fotbal, a pierdut mai puţini bani decât am pierdut eu la Botoşani”
Valeriu Iftime a analizat mai multe echipe din Superligă.
La Cluj este un mister. Să fie sănătos. Nu îl cunosc pe dl Varga, dar are un împrumut către club. La dl Rotaru e o ambiţie de acolo şi e foarte bine, dacă poate să îl ţină. Eu cred că toţi ceilalţi vor avea probleme financiare şi nu văd. De exemplu, dl Mititelu, pentru ce susţine fotbalul? N-a câştigat bani niciodată.
La dl Şucu e voinţa sau starea noului venit. Acum e frumos, apare ca o persoană publică, televiziuni, cutare. Te fură, te încântă, e extraordinar. E un drog. Îţi dă prea multă frumuseţe fotbalul, mai ales la Rapid. Numai că o să vadă în timp, dacă câştigă campionatul, dacă face bani.
Doar dacă măreşte bugetul, de la 8 la 15 milioane de euro, îi trebuie 8 milioane. Nu cred că îi dă cineva 7 milioane de euro, dacă nu are o reţetă de a vinde, de a cumpăra.
Uitaţi-vă la Hagi, care mi se pare emblema şi socoteala fotbalului românesc. El a făcut performanţă, are cea mai bună academie din România şi spune că nu poate să crească în România dacă nu măreşte bugetul de la 8 la 14 milioane, că să se poată bată în Europa. De ce spune Hagi asta? Crezi că nu ştie?”,
a declarat Valeriu Iftime, pentru Orange Sport.
FC Botoșani are primul meci din noul an duminică, 21 ianuarie 2024, cu CFR Cluj.
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile