Afaceristul a fost aproape să se accidenteze după ce a fost cuprins de adrenalină.
La finalul partidei, Valeriu Iftime s-a descătuşat. S-a urcat pe pervazul oficialei, s-a dezechilibrat şi a căzut pe scaunele încăperii, însă şi-a reluat rapid bucuria.
Imediat, şeful echipei din Botoşani a oferit o reacţie de la faţa locului şi a făcut paralela între Bogdan Andone şi Marius Croitoru, potrivit orangesport.ro
"Încercăm să nu retrogradăm. De data asta am avut mega inspiraţie cu Bogdan Andone. FC Botoşani arată o echipă cu cap şi coadă cu el. CFR n-a avut nicio ocazie de gol, senzaţional! Lui Florescu trebuie să-i dau primă, că pleacă în fiecare zi. N-am făcut mare scofală, că suntem tot la retrogradare. N-am crezut că vor fi aşa emoţii, că mi se pare că am jucat bine. Ce înseamnă jucători cu voinţă! Ce fraier am fost în vară cu Pinson, cu... Asta e. Vreau să mă salvez, apoi mă gândesc la viitorul nostru, la ce vindem. La Elsaco am mai mulţi bani decât au multe primării.
Tot ce am ars astă vară în era de tristă amintire a lui Marius Croitoru am dat afară tot. Niciunul n-a rămas. Nu am ascultat, eram surd! Îmi aduc aminte că era un copil din Olanda care nu juca nicăieri... Eram orb, să fim sănătoşi. E greu, va fi de muncă, dar azi am văzut vână",
a declarat Valeriu Iftime, pentru Orange Sport.
FC Botoşani, care a reuşit a doua victorie stagională şi este ultima clasată, a 16-a, cu 15 puncte.
Moldovenii s-au apropiat însă la doar un punct de Dinamo, echipa de pe locul 15. CFR Cluj rămâne pe locul doi, cu 36 de puncte, la opt puncte distanţă de liderul FCSB.
Jucător de la FC Botoșani convocat în premieră la naționala altei țări
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Tineri prinși de jandarmi în timp ce își împărțeau produsele furate dintr-un supermarket
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
O botoșăneancă a ajuns în finala Galei Excelenței în Asistență Socială
Oana Sava
Mar 03, 2025
Polițiști premiați de Poliția Română pentru că au refuzat să ia mită în trafic
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Bugetul Primăriei din 2025 în dezbatere publică – INVESTIȚIILE propuse de primar în acest an
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile