Emisiunea ”Botoșăneanul TV” în care invitat a fost Valeriu Iftime a început la doar câteva minute după ce Verginel Gireadă și-a anunțat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL Botoșani. Astfel că subiectul nu a fost ocolit în cele aproximativ 60 de minute de discuții.
Având, cel puțin deocamdată, calitatea de simplu membru al PNL, președintele grupului ”Elsaco” a avut o opinie tranșantă când a venit vorba despre primarul de Mihai Eminescu.
”Cred că îi dăm prea multă importanță dlui Gireadă, el este un primar vrednic și cam atât. Dacă vorbim de un om politic care vrea să fie parlamentar sau să fie prin București, cred că ne depășim mult condiția și cred că are nivelul acesta de a înțelege că e complicat să fie... Nu este oricine parlamentar”,
Valeriu Iftime, membru PNL.
Verginel Gireadă a fost deputat în legislatura 2012 – 2016, când a fost ales pe lista Uniunii Social Liberale, pe Colegiul Flămânzi.
Proprietarul FC Botoșani preferă să pună accent pe partea bună a mesajului primarului comunei Mihai Eminescu și anume că trebuie adus un suflu nou în partid și pentru ca schimbarea să se producă el s-a retras din funcție: ”Haideți să ne retragem și să facem alt birou. Poate dacă vine dl Itime, facem alt birou și alte altă socoteală”.
”Eu nu cred că dlui pleacă, dlui cred că și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte. Asta e foarte bine că a făcut-o. Foarte bine! Poate îl demiteam eu dacă aș ajunge, nu contează. Faptul că a demisionat nu este un lucru rău”,
Valeriu Iftime, membru PNL.
Președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură a apreciat că fostul parlamentar nu se cramponează de funcția politică, dar nu vede ce ar putea face ca să îl determine să rămână în PNL.
”Ce pot să îi fac eu dlui Verginel Gireadă ca să nu plece la PSD? Ce să îi fac? Dacă vrea să plece, să plece”,
Valeriu Iftime, membru PNL.
Pe de altă parte, Valeriu Iftime a subliniat că, dacă Verginel Gireadă și alți primari pleacă din PNL cu mai mult de șase luni înaintea alegerilor, atunci își pierd mandatele.
”Pe de altă parte, oamenii din comuna asta Mihai Eminescu, o comună mare cu oameni deștepți, chiar așa pleacă toți cu botul după Verginel Gireadă? Hai să fim serioși, dacă e așa, eu sunt chiar năuc complet în poziția asta și ducă-se. Deci eu cred în altceva. Cred că oamenii trebuie respectați. Ai o doctrină liberală? Atunci fii liberal, fii de dreapta, gândește-te la locuri de muncă, gândește-te la meritocrație. Asta poți să faci. E altceva decât stânga”,
Valeriu Iftime, membru PNL.
Chiar dacă nu a făcut vreo nominalizare, în declarația publică de renunțare la postul de prim-vicepreședinte PNL Botoșani, Verginel Gireadă l-a atacat dur pe Valeriu Iftime și pe noii membri pe care i-ar pregăti pentru a prelua conducerea organizației județene.
Între Valeriu Iftime și Verginel Gireadă există un conflict vechi de mai mulți ani, omul de afaceri susținând de mai multe ori contracandidații liberalului la Primăria Mihai Eminescu.
Discuția despre Verginel Gireadă o puteți vedea începând cu minutul 13:11 al materialului video de mai jos.
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024