Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani și totodată președinte al grupului de firme ”Elsaco”, a reacționat după inițiativa Guvernului de a plafona prețurile la unele alimente.
În opinia sa, limitarea la comandă a acestor prețuri este o iluzie care nu a funcționat nicăieri în lume.
”Efectul unor asemenea reglementări? Același ca atunci când au fost sfințite porțile stadionului pe care juca echipa Steaua pentru ca adversarii să nu mai poată înscrie. Există numeroase măsuri eficace pentru a obține, în timp, alimente ieftine, dar acestea sunt ignorate de politicieni”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
Omul de afaceri pornește de la declarația făcută de noul prim-ministru, care își dorește micșorarea prețurilor alimentele de bază.
”Firește, ele pot să se și ieftinească, însă nu la comanda vreunui politician, ci numai dacă, de exemplu, oferta va fi mai mare decât cererea. Sigur, cu toții am vrea ca unele prețuri să scadă. Sau măcar să nu mai crească. Dar, ca să se întâmple așa ceva, ar trebui să acționăm la cauză. Știe oare domnul prim-ministru sau cineva din guvern care este cauza creșterii prețului la alimente și, implicit, care sunt pârghiile reale care ar trebui acționate pentru a putea asista la ieftiniri?”
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
Businessmanul este convins că în capitalism prețurile nu pot fi reglate la comandă și a dat exemplele Turciei și Ungariei, care au obținut până la urmă exact efectul contrar: Turcia cea mai mare inflație din Europa (80% la un moment dat, actualmente în jur de 40%), iar Ungaria cea mai mare inflație din Uniunea Europeană (în continuare de peste 20%).
Mai mult, în perioada plafonărilor, unele produse au dispărut pur și simplu de pe rafturi, refuzând să fie vândute la prețurile stabilite de politicieni.
Potrivit președintelui CCIA Botoșani, dacă se vrea într-adevăr prețuri mai mici la alimentele de bază, în primul rând trebuie luate măsuri fiscale care să încurajeze producția de bunuri alimentare. Astfel, România va produce mai mult și, pe termen lung, se vor vedea efectele și în prețuri.
De asemenea, prin măsuri fiscale bine țintite se pot regla costurile înregistrate pe lanțul producției, prelucrării și comercializării produselor agricole. De exemplu, să subvenționeze prețul la îngrășăminte, la combustibil, la manoperă.
”Irigațiile sunt un alt exemplu. În condițiile în care noi înșine nu facem, de atâția ani de zile, sistemele de irigații de care ar fi nevoie, mai putem lua în calcul numai cu titlu de posibilitate (nicidecum ca o certitudine!) o variantă optimistă privind evoluția prețurilor la alimente: aceea că se va ocupa din nou Dumnezeu de agricultura noastră și ne va da ploaie și căldură atât cât trebuie, în așa fel încât producția să fie mai mare! Doar așa s-ar putea ajunge la o scădere sau cel puțin la o limitare a prețului la produsele agricole. Sau, cine știe, poate că dl Ciolacu are în vedere să dea o ordonanță de urgență prin care să Îl constrângă și pe Cel de Sus să ajute la creșterea recoltelor românești”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
Revenind la măsurile deja anunțate de Marcel Ciolacu, a arătat că nu impunerea unui mercurial, așa cum aveam în comunism, este soluția pentru că, pur și simplu, va produce același efect ca și înainte de 1989: penuria mărfurilor, rafturile goale!
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024