„Nu credeam că voi fi o persoană importantă la o asemenea întâlnire, dar încerc să mă ridic la nivelul dv.”.
Așa și-a început cuvântul adresat celor prezenți în sala Nicolae Iorga, omul de afaceri Valeriu Iftime, în calitatea sa de președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani.
Administratorul grupului de firme Elsaco s-a regăsit printre invitații principali la întrunirea la care a fost prezent Bogdan Pușcaș, președinte al Agenției Naționale a Achizițiilor Publice (ANAP), botoșănean la origini și el.
Valeriu Iftime a recunoscut că omul politic care s-a interesat cel mai mult de afacerile derulate la Botoșani a fost deputatul Marius Budăi, care mai nou își folosește mai ales calitatea de președinte al comisiei de buget finanțe din Camera Deputaților, decât cea ce parlamentar.
„M-a întrebat dacă avem idei. Idei nu avem pentru că, știți foarte bine că toți plângem. Dacă ar fi cineva să creioneze legea achizițiilor publice, o să vedeți că toți din sala asta nu scoatem o idee coerentă. Toți știm că-i prost, toți știm că nu funcționează dar nu am văzut încă la cineva o idee foarte clară: așa ar trebui să arate legea achizițiilor publice ca ea să funcționeze fără impedimente sau fără nenorocirile care sunt astăzi”,
Valeriu Iftime, președintele CCIA
Omul de afaceri a vorbit aproape zece minute și a fost ascultat cu maximă atenție de cei aflați în sală, fiind o figură relativ nouă la astfel de evenimente desfășurate la Botoșani.
A explicat faptul că la majoritatea licitațiilor, mai ales la cele pe fonduri europene există o „greșeală de neiertat”. A tuturor.
„Faptul că noi nu am închis nici până acum POS-ul de Mediu de unde nu am luat toți banii. Faptul că abia acum ne chinuim să luăm bani din POIM este o greșeală la care toți și noi cei care executăm și dv. ca autorități publice și Legislativul va avea o greșeală extraordinară pentru că nu ne vom mai întâlni niciodată cu bani nerambursabili”,
Valeriu Iftime, președintele CCIA
Mai departe, afaceristul a povestit că a efectuat o vizită de lucru anul trecut în Argentina la un congres al apei și a fost component într-o întrunire similară cu cea de astăzi. Și nimeni de acolo nu a înțeles conceptul de finanțare rambursabilă, cu tot ceea ce înseamnă aplicabilitate în proiecte concrete.
„Gândiți-vă dv. ce făcea România dacă nu avea bani europeni. Ce am fi făcut noi 20 de ani fără fonduri europene. Plecând de la acest principiu cred că avem încă o șansă să putem lua acești bani”,
Valeriu Iftime, președintele CCIA
Cea mai importantă problemă a țării la momentul actual nu ar fi însă o serie de legi cu funcționalitate parțială sau erori de tehnologie, cât forța de muncă, resursa care lipsește României tot mai mult și al cărei deficit se adâncește de la an la an.
„Rețineți, în luna septembrie o să plângem mai mult ca astăzi. O să avem contracte fără ca cineva să le poată executa”.
- Așa este, s-a auzit o voce aprobatoare dinspre scaunele din sală.
„Din acest punct de vedere cred că legislația actuală și încă nu sunt foarte clar care sunt modificările esențiale, dacă nu reușim să punem o manoperă obligatorie pentru muncitori, nu-i mai ținem în România. Un muncitor plătit cu 2.000 – 3.000 de ron în România nu va mai sta niciodată aici pentru că în orice țară europeană câștigă cel puțin 1.500 de euro”.
Concluzionând, Valeriu Iftime susține că vina nu este doar a autorității ci și a mediului de afaceri.
Și, chiar în ultimul ceas, cu un anumit grad de inteligență și cu multă muncă, soluțiile pot fi la îndemână în următorii ani. Și, fiecare moment poate fi un nou început.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024