Valeriu Iftime a vorbit despre finalul sezonului la FC Botoșani.
Iată ce a declarat patronul de la FC Botoșani:
Nu aș putea să spun că sunt 100% satisfăcut de locul pe care îl ocupăm acum, sunt însă destul de bucuros față de jocul pe care l-am făcut și faptul că ștergem oarecum imaginea unei echipe de provincie și din plutonul celor care pot fi codașe. Adică astăzi dacă întrebați în Romania din zece oameni care se uită la fotbal o să spună că Botoșaniul ar fi putut juca fără probleme în Playoff.
Faptul că suntem pe locul nouă și cu șanse mici de a ocupa un loc mai sus în clasament este o chestiune pur financiară care ne deranjează, conform domnului Cătălin Anton, suveranul clubului este doar bugetul, lucru pe care noi îl ținem foarte atent și încercăm an de an să fie cât mai echilibrat.
Unul din marile noastre câștiguri este echipa a doua chiar dacă nu am făcut mari progrese și suntem la limita de a retrograda, avem cel puțin zece copiii, mai mult ca altădată care am început să punem educație și pregătire, este un început să-l amplificăm anul următor.
O chestiune care nu e ușoară deloc este că trebuie să vindem de un milion de euro pe an ca să avem un buget aproape echilibrat. Sunt două milioane de la drepturi TV și avem buget de cheltuieli aproape de patru milioane. Cine spune că se fac bani din fotbal la Botoșani e rău voitor sau e deplasat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024