Atât managerul unității spitalicești, cât și medicul șef al secției UPU știu despre această problemă și speră cu ajutorul firmei Dioconstruct, care a executat lucrările în 2010 să o poată remedia, deși lucrarea nu se mai află în garanție din 2012.
”Este o situație extrem de complexă. Asemenea lucruri sunt reprobabile, noi avem corespondență cu firmele care au executat lucrări și am făcut inclusiv constatări comune, avem corespondență și avem măsuri. Sigur că, după caz, firma care a lucrat acolo nu mai are perioada de garanție la lucrări sigur că va trebui să găsim o formulă ca să prevenim ceea ce s-a lucrat prost”, a spus
Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean.
De asemenea, pe lângă faptul că salariații au fost nevoiți să se preocupe și de strângerea apei, nu numai de pacienți apa infiltrată prin tavan pune în pericol și aparatura medicală.
”Da, într-adevăr avem această mică problemă prin infiltrația apei, din cauza topirii zăpezii. Avem și aparatură achiziționată prin Banca Mondială și trimisă de Ministerul Sănătății, care costă sume destul de importante. Încercăm să le protejăm cum putem și sperăm în rezolvarea cât mai rapidă a acestei probleme, prin discuții cu firma constructoare. Spun eu că o să găsim înțelegere și că o să fim ajutați cât mai repede”, a spus
Petre Rădăuceanu, medicul șef UPU-SMURD.
Șeful spitalului susține că se confruntă cu astfel de probleme și la Secția de Psihiatrie. Nu în ultimul rând managerul a precizat că va lua din nou legătura cu firma constructoare pentru a rezolva problema.
(A.D.)
CITEȘTE:
La Urgențe apa ”izvorăște” din tavan, asistenții și infirmierii o strâng cu cearșafuri-FOTO&VIDEO
[[banner]]