Managerul Spitalului Județean Mavromati se declară nemulțumit de felul în care funcționează, la nivelul județului Botoșani, centrele medicale de permanență. Cabinete care, ar trebui să decongestioneze activitatea serviciului de la Unitatea de Primire Urgențe (UPU).
Potrivit șefului unității spitalicești 80% din activitatea sanitară a județului se desfășoară la Spitalul Județean, iar 90% dintre cazuri se rezolvă tot la spital. Asta în contextul în care la nivel de județ sunt 14 centre de permanență.
”Lipsește asistența medicală prespitalicească. Centrele medicale de permanență, cel puțin la Botoșani nu prea își fac datoria și atunci spitalul este supraaglomerat și sufocat de cazurile care sunt. Și sunt care așteaptă, după cum știți perioadele de dinainte de sărbători, ca să își termine lucrurile pe acasă, să își strângă recolta, să își pregătească Crăciunul și după care se internează la noi în spital”, a spus
Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean.
De asemenea, Iliuță a mai menționat faptul că, în urmă cu câteva zile a fost înștiințat de către un medic din UPU despre aglomerația de pe holurile unității, unde se aflau în jur de 100 de persoane trimise de medicii de familie cu ambulanța cu criterii de internare, nicidecum cazuri care să reprezinte cu adevărat urgențe.
(A.D.)
CITEȘTE:
Bani aruncaţi pe fereastră cu centre de permanenţă: Nu-şi fac în nici un caz datoria