Managerul de la Spitalul Judeţean Mavromati a ales deja firma de asigurări private de sănătate cu care doreşte să încheie un contract pentru prestări servicii. Dacă firma, respectiv Allianz Ţiriac va accepta oferta, asiguraţii din mediul privat vor putea beneficia de asistenţă medicală la „Mavromati”.
Potrivit conducerii unităţii spitaliceşti, dosarul cu oferta pentru firma de asigurări este aproape finalizat şi urmează să aibă loc negocieri.
„În momentul în care finalizăm acest dosar înaintăm oferta către ei, iar ei o acceptă sau nu. Am ales Allianz Ţiriac. Clienţii lor care beneficiază de asigurare privată de sănătate, dacă sunt de acord să se interneze la spital, vor fi trataţi şi îngrijiţi, iar noi emitem factura şi pe baza ei firma ne plăteşte zilele de spitalizare pe baza încasărilor făcute de la clientul său din asigurarea privată”, a explicat
Viorel Iliuţă, managerul spitalului.
[[banner]]
Iniţiativa cu privire la încheierea unui contract cu o firmă privată vine din partea medicilor ca o eventuală soluţie la deficitul pe care îl înregistrează unitatea din cauza celor 116 paturi care nu sunt incluse în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoşani. Ar urma ca tratarea în regim privat în cadrul spitalului public să se desfăşoare pe aceste paturi.
CITEŞTE:
Iliuţă a găsit o soluţie privată pentru a umple paturile goale şi găurile din buget