Cel mai des folosit cuvânt, în fața unei astfel de imagini, este ”tornadă” și vine la pachet cu panica și cu frica de dezastru.
Specialiștii ne spun că este vorba despre un nor-pâlnie, care se dezvoltă în spatele unui front rece, în masa de aer maritim polar ce este cunoscută pentru caracterul său instabil.
Important de știut, însă, că un asemenea nor-pâlnie ar putea duce la formarea unei tornade numai dacă acesta ar lovi solul.
Norii-pâlnie sunt asociați cu furtunile și vânturile puternice, iar coloana de aer poate fi întâlnită foarte aproape de sol, la aproximativ 6 metri altitudine.
În ultimele zile, în care vijeliile puternice au lovit aproape zilnic teritoriul județului Botoșani, acești nori-pâlnie au fost văzuți în mai multe zone, exemplu în acest sens fiind Hudești sau Suharău.
Din fericire, așa-zisele ”tornade” care s-au înregistrat în zonele amintite nu prezintă niciun motiv de îngrijorare pentru locuitori, întrucât norii-pâlnie nu au atins solul.
”Ceea ce am văzut acum aproape două ore reprezintă un nor pâlnie (funnel cloud) de aer rece, care nu a atins solul, fenomen care se numește landspout- trombă de uscat, un fel de tornadă, care nu este asociată unei furtuni puternice, supercelulare”,
Andrei Elias Călugăru, Meteo Nord-Est
Astfel, mai spune Andrei Elias Călugăru, explicația formării acestor nori este cât se poate de simplă:
”Radiație solară destul de ridicată în orele amiezii, ce determină încălzirea inegală a solului, deci și a aerului de deasupra, ce determină mișcări turbulente, prin care să se realizeze transportul de căldură pentru realizarea unui echilibru. În același timp, în spatele frontului rece, aer destul de rece în altitudine, deci temperatura scade brusc cu înălțimea. Astfel iau naștere și curenți de convecție, ce duc la formarea unor nori cu mare dezvoltare pe verticală (în cazul nostru Cumulus congestus). Mișcările turbulente duc la apariția unor turbioni, practic niște "tuburi" unde aerul se rotește în sensul invers acelor de ceasornic, în apropierea solului, turbioni care practic sunt "înghițiți" de curentul ascendent (care urcă)”.
Rezultatul: ”un nor-pâlnie de manual, practic o zonă cu presiune foarte scăzută, cu rotație în sensul invers acelor de ceasornic, dar care rareori atinge solul, deci putem spune că asemenea fenomene sunt total inofensive pentru noi”.
Foto Meteo Mord-Est: Funnel cloud (nor-pâlnie) surprins în ziua de 6 august 2021 în localitatea Hudești, localitatea Suharău, dar și Loturi Enescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024