Oameni bolnavi ajung zilnic în grija medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe din Botoșani. Mulți dintre ei găsesc ultima speranță în privirea blândă a doctorului care parcă ia durerea odată cu cuvintele magice „va fi bine, sunteți pe mâini bune”. Pentru alții încă, Urgențele sunt ultimul drum, și vor ieși de acolo doar trup, fără suflet.
Sunt multe cazuri care îi impresionează pe medicii urgentiști; este o luptă constantă, contra cronometru, iar lupta nu se termină până ce nu pot scoate o nouă bătaie de inimă sau o nouă suflare de la cei care au soarta pecetluită când ajung pe masa de la Secția de Reanimare.
Pentru un bărbat din Botoșani, astăzi, 24 august 2015, a fost însă ultima zi din viață. A fost adus de urgență cu Ambulanța, rescuscitat, o mână de medici și asistente chinuindu-se să îl readucă la viață. A ajuns repede pe holul unității, stând cu sufletul la gură în buza ușii, ascultând aparatul care căuta cu disperare o bătaie de inimă, chiar fiica bătrânului. S-a rugat, a plâns, a avut speranță, apoi iar a plâns, până ce s-au scurs aproape cele 50 de minute pe care protocolul îl impune în astfel de situații, 50 de minute în care medicii să străduiesc să smulgă o nouă bătaie de inimă care să readucă bolnavul la viață.
Femeia s-a pregătit pentru tot ce e mai rău, tatăl ei a fost adus cu insuficiență cardio-respiratorie și, deși a sperat până în ultima clipă, a aprins o lumânare și s-a rugat pentru sufletul lui, așa cum e creștinește. O asistentă a venit să îi vorbească, să îi mai ia povara de pe umeri, dar tot ce i-a mai rămas femeii este să își plângă tatăl.
Cu asta se confruntă poate zilnic medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Botoșani, iar problemele precum personalul medical insuficient, turele lungi de noapte, oboseala constantă ori oamenii care își abandonează bătrânii pe holurile unității, pălesc atâta timp cât vieți sunt salvate.
(C.B.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024