Tânăra actriță a avut o reuniune emoționantă alături de familia ei de origine.
Cristina Ciobănașu, actrița din serialele românești, s-a revăzut cu familia ei biologică și a împărtășit cu fanii câteva imagini de acasă. Nu au lipsit fratele Cristinei și nici iubitul acesteia, Alex. Totul s-a întâmplat cu câteva zile înainte de sărbătorirea Sf. Constantin și Elena.
„Numai sărbătoriți la noi în familie, așa că am petrecut timp de calitate împreună weekendul ăsta, dacă tot ne-am reunit cu această ocazie. Am avut în agenda celebrărilor o doamnă (chiar pe mama), pentru că da, este o Elena veritabilă? Și am avut și un Constantin (al doilea prenume al lui Tudor), ca să fie totul ca la carte. Ah, și ca să fie totul complet, m-am bucurat enorm că ne-a vizitat și tata, iar echipa a fost în formulă completă. La mulți ani, dragilor! Vă iubim tare mult”, a scris actrița în dreptul fotografiilor de pe rețelele sociale.
Cristina Ciobănașu a fost adoptată de Ruxandra Ion, supranumită mama telenovelelor românești, pe când era un copil, iar cazul ei a fost prezentat în cadrul unei emisiuni TV. La acea vreme, actrița locuia cu fratele și bunica într-o singură cameră, fără baie sau bucătărie.
Cazul a fost prezentat de Alex Velea și Cristina Stoicescu, în timp ce Alexandra Ion a ales să o adopte și să-i ofere o nouă viață. Cristina Ciobănașu a devenit, între timp, una dintre cele mai îndrăgite femei din showbiz. Pe vremea când juca în serialul fenomen Pariu cu viața, mulți fani i-au admirat talentul actoricesc, iar acum a ajuns să aibă 1 milion de urmăritori pe Instagram.
„Cum am mai spus, sunt un om foarte norocos. Am primit mai multe decât mi-aș fi putut dori vreodată. Întotdeauna am spus că pentru mine, cele mai importante lucruri în viață sunt familia și prietenii. Dar să ai două familii… asta e extra. Cât despre viața cu două mame, pot să spun că primesc de două ori mai multă iubire, de două ori mai multă grijă, de două ori mai multe sfaturi, de două ori mai multe confirmări și așa mai departe. Cum ar putea să nu fie minunat? Le iubesc la fel de mult pe amândouă, însă relaționez diferit cu fiecare dintre ele. Mai dificil e atunci când se întâlnesc și mă pun amândouă la colț… De fiecare dată pierd teren în fața lor”, a declarat ea într-un interviu pentru revista Viva!
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile