I se mai spune Bătrânul frumos de la Athos. Sau Avva Iulian. Este cunoscut drept duhovnicul românilor din Sfântul Munte.
În urmă cu câteva zile, pe rețelele sociale au apărut imagini de la Muntele Athos în care călugărul botoșănean Iulian Lazăr se adresează credincioșilor.
”Părintele Iulian Prodromitul, văzător cu duhul, din schitul românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos”, sunt cuvintele care însoțesc imaginile.
Părintele Iulian Lazăr de la Schitul Prodromu este astăzi unul dintre cei mai mari duhovnici români. Mulți monahi români, dar nu numai, cât și mireni ce ajung în Athos, își găsesc în părintele Iulian de la Prodromu duhovnicul plin de dragoste, de care are nevoie orice suflet mergător spre Împărăție.
S-a născut în urmă cu 95 de ani, în Vorona. Părinții săi, Ilie și Elisabeta, oameni simpli și credincioși, nu l-au împiedicat pe tânărul Ioan să îmbrățișeze viața monahală.
"M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km. în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire",
Avva Iulian Lazăr din Muntele Athos
Avva Iulian, cum îl știu astăzi creștinii, viețuiește de 40 de ani la Schitul Prodromu, bătrânul frumos și luminat fiind numit și duhovnicul românilor din Athos.
La 20 de ani, Ioan Lazăr ajungea în Mănăstirea Sihăstria, unde poposește des la picioarele Părintelui Cleopa, față de care a manifestat mereu o adevărată venerație, dar și pe Părintele Paisie, ambii născuți pe pământ botoșănean. Peste încă 10 ani, în 1956, este hirotonit diacon și apoi preot. În 1977, după ce a împlinit 50 de ani, pornește spre Sfântul Munte, ajungând, în 1981, la Schitul Prodromu. De atunci este duhovnicul românilor, fiind căutat neîncetat de sufletele în nevoință, dar și de foarte mulți monahi, preoți și simpli credincioși pentru sfaturi, ajutor duhovnicesc și binecuvântare.
Despre Avva Iulian, creștinii spun că trăiește tot ceea ce îi învață pe alții.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024