Botoșaniul trăiește zilele acestea unul dintre cele mai așteptate momente ale deceniului. Parcul Cornișa iubit și urât deopotrivă și-a deschis porțile și s-a dovedit mai spectaculos decât și-ar fi imaginat chiar și cei mai neîncrezători dintre botoșăneni.
Inaugurarea s-a dorit a fi una pe măsura anvergurii și importanței acestei investiții, iar ziua de 17 mai 2019 a fost una a recordurilor doborâte la Botoșani. S-a deschis cel mai complex parc regional din Moldova și s-a înregistrat cea mai mare prezență de oameni pe care a avut-o vreodată orașul la o manifestare publică.
Spectacolul cu artiști internaționali cunoscuți și iubiți în toată lumea s-a încheiat cu un impresionant foc de artificii. Cei care s-au aflat acolo s-au bucurat de explozia de lumini de deasupra. Un fotograf din Botoșani, Florin Cristescu, a reușit să surprindă cele mai senzaționale fotografii, cu perla orașului luminată în noapte sub focul de artificii.
Imaginile au fost postate pe o rețea de socializare pentru a bucura ochii tuturor botoșănenilor dar și pentru a stârni sentimentul de mândrie că Botoșani are un sfârșit, un parc Cornișa.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024