Un bărbat de 41 de ani din Agafton, a ajuns în stare critică la spital după ce și-a turnat benzină și s-a incendiat.
Se pare că Florin C. purta o discuție mai aprinsă cu soția și „scânteia” ar fi fost o banală țigară pe care femeia nu ar fi vrut să i-o dea. Nervos din cale-afară, bărbatul a amenințat-o că își va da foc, lucru pe care l-a și făcut.
Sub ochii nevestei, și-a turnat benzină pe haine și și-a dus la amenințarea la bun sfârșit. Totul s-a întâmplat joi, puțin trecut de miezul nopții, un echipaj SMURD l-a transportat de urgență la spital, unde medicii au încercat să îl stabilizeze ore în șir.
Bărbatul suferise arsuri de gradul III pe 70% din suprafața corpului, grav afectate fiind căile respiratorii. A fost internat pe Secția ORL de la „Mavromati”, însă imediat ce l-au stabilizat, medicii l-au transferat în regim de urgență la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, abia spre zorii zilei.
Din câte se pare, starea acestuia, deși stabilă, este în continuare gravă, iar cadrele medicale din capitala Moldovei se gândesc să îl transfere la București.
(M.M.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024