Un clip filmat pe Stadionul Municipal îi înfățișează pe președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime alături de primarul Cosmin Andrei.
Alături transmițând un mesaj comun de colaborare pentru infrastructura bazei sportive pentru menținerea fotbalului la Botoșani, meciurile echipei fiind singurele evenimente care adună mii de botoșăneni în același loc.
Și dacă în campania electorală și ulterior au fost adversari politici, cei doi reprezentanți ai comunității de la Botoșani au ajuns la sentimente mai bune.
Iată ce a scris Valeriu Iftime pe contul său de Facebook:
Zilele acestea am făcut un pas important pentru modernizarea Stadionului. Am început discuțiile cu domnul primar Cosmin Andrei despre înlocuirea gazonului și amenajarea unui vestiar care să se ridice la standardele unor jucători care trag din greu pentru performanță.
Nu ne putem aștepta la performanță dacă nu investim în condiții. Rezultatele apar atunci când și efortul din spatele lor este susținut și am de gând să pun accent acolo unde contează: facilități și tot ce le oferă jucătorilor șansa să crească.
Prin astfel de investiții, nu doar că ne arătăm respectul față de toți sportivii noștri, ci și față de toți iubitorii de sport și comunitatea noastră care va desfășura și alte evenimente aici. Mă bucur că am ajuns la un consens și că vom avea parte de sprijinul Primăriei. Doar când lucrăm ca o echipă și tragem în aceeași direcție, putem face lucrurile să se miște.
CLICK AICI pentru video