Sunt plăcuți privirii, admirați când sunt văzuți la manifestații publice și au un anumit grad de mister cauzat de cagulele cu care își acoperă fizionomia.
Sunt luptători din trupele speciale, extrem de bine antrenați dar a căror atenție nimeni nu-și dorește să și-o atragă.
15 dintre ei au fost prezenți astăzi la Ziua Imnului Național.
Anna Maria Rotariu, purtător de cuvânt Penitenciarul Botoșani
„Penitenciarul Botoșani a răspuns afirmativ invitației Prefectului Botoșani de a participa cu un pluton format din 15 membri ai structurii de intervenție, în cadrul detașamentulului de defilare constituit cu ocazia Zilei Imnului Național”,
Prezenți la datorie zi de zi încă din anul 2015, sunt pregătiți să acționeze în gestionarea situațiilor ce pot prezenta risc pentru unitatea penitenciară, indiferent de scenariul apărut în situația operativă.
Cu o pregătire fizică de invidiat, mulți dintre aceștia excelează și în domenii sportive de luptă sau apărare fiind și membri ai unor cluburi sportive.
După momentul de defilare, luptătorii de la Penitenciar au făcut o fotografie de grup iar ulterior, mai mulți participanți la manifestație și-au dorit să se fotografieze cu ei.
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile