”Am cheltuit în jur de 5 milioane”
Oamenii mișună ca furnicile și caută să-și rezolve treburile, cel puțin în privința cumpărăturilor. Unii cu liste în mână, alții cu calcule pe buze cu toții se învârt febril printre rafturi și iau cele necesare pentru ca masa de sărbători să fie una cu belșug. Coșurile arată în funcție de buzunarul fiecăruia. La unii, extrem de bogat:
”Am cheltuit în jur de 5 milioane, cam atât. E mult pentru noi, dar, suntem mulțumiți, cam ce am vrut, aia am luat”, spune un
domn care tocmai ieșise cu căruciorul încărcat cu sacoșe.
Alții s-au limitat doar la alimentele de bază. Mai improvizează din ce au pentru ca bucatele să fie diversificate.
”Am luat strictul necesar pentru ceea ce trebuie la sărbători. Am cheltuit în jur de 63 de lei, cum să vă spun, din cauză că pensiile sunt așa cum sunt, facem fiecare și ne facem cumpărăturile după limita posibilităților noastre”, a povestit și o
pensionară.
”Prețurile sunt așa cum sunt, nici accesibile dar nici foarte mari”
Mai încolo, un alt domn. Își caută din priviri soția pe care a rătăcit-o prin mulțime. Au reușit să cumpere ce și-au propus, de acum este rândul ei să își demonstreze calitățile de bună gospodină și de Crăciun să le încânte papilele gustative celor din familie.
”Am reușit să facem cumpărăturile, am cheltuit vreo 350 de lei, am cumpărat strictul necesar care ne-a trebuit. Au fost și oferte, prețurile sunt așa cum sunt, nici accesibile dar nici foarte mari”.
Alți doi soți râd între ei și se ajută să pună sacoșele cu cumpărături în portbagajul mașinii. Arată grijă unul față de celălalt. Grijă însă și pentru ceea ce mănâncă pentru că în coș predomină mai ales fructele.
”Fructe, sucuri… mai mult spre natural. Acum am cheltuit 220 de lei. La salariile noastre mi se pare mult. Deocamdată nu am renunțat la nimic, măcar o dată în an ne permitem un pic să ieșim din normal”, spune
soția zâmbind.
Mai încolo, la intrarea în parcarea magazinului au apărut și bișnițarii de brazi. Se uită în toate părțile și vând brazi dintr-o mașină direct. Sunt arătoși brazii și au preț unic. Fiecare câte 50 de lei. Și se găsesc și cumpărători care scutesc astfel un drum până la Piața Centrală.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Penny Market s-a deschis la prima oră, tigăile înlocuite cu…tablete, ne aliniem lumii civilizate GALERIE FOTO & VIDEO