Era puhoi de lume şi în Piaţa Centrală a municipiului atât în zona tarabelor cu fructe şi legume, în halele de carne şi lactate cât şi în perimetrul autorizat de Primărie pentru comercializarea brazilor pentru Crăciun.
Zeci de pomi numai buni de împodobit pentru toate gusturile şi buzunarele se aflau în zona de lângă Casa Cărţii şi aşteptau să-şi găsească stăpânul pentru a înfrumuseţa o locuinţă sau a bucura o inimă de copil.
Şi cum sărbătoarea Crăciunului se apropie cu repeziciune, ca să nu rămână cu marfa nevândută, comercianţii au mai lăsat din pretenţii şi au fost dispuşi chiar la negocieri. Astfel, clienţii din ziua de luni, 23 decembrie au putut opta pentru un pom mai sărăcăcios dar care să ducă miros de brad în locuinţe şi pentru care ar fi plătit doar 10 lei.
Pentru cei mai pretenţioşi care au vrut un pom falnic, cu crengi bogate şi înalt, preţurile au crescut chiar şi la 200 de lei. Opţiunile au fost deschise şi pentru cei care nu au dorit un brad şi care au putut alege coroniţe sau diverse ornamente confecţionate manual în spiritul sărbătorilor de iarnă.
(G.E.)
[[banner]]
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Razie a jandarmilor în piaţă, zeci de brazi abandonaţi de comercianţii fără acte