Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfășurat, în ultimele 24 de ore, mai multe acțiuni pe linia combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetățenilor străini, la nivel național, ocazie cu care au fost depistați, cu ședere ilegală, zece cetățeni străini.
Astfel, în București și pe raza de competență a județelor Mehedinți, Buzău, Botoșani și Olt, polițiștii au identificat zece cetățeni străini, nouă bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, patru din Tonga, doi din Turcia și câte unul din Serbia, Ucraina, Camerun și Albania. Persoanele au intrat legal în România, doi cu vize de scurtă ședere în scop de vizită, șapte în baza acordurilor internaționale și unul cu permis de ședere. La expirarea dreptului de ședere, cetățenii străini nu au părăsit teritoriul țării noastre și nici nu au efectuat demersuri pentru prelungirea șederii.
Ca urmare a celor constatate, pentru nouă persoane polițiștii au emis decizii de returnare prin care sunt obligate să părăsească România în termen de cel mult 15 zile. Femeia, întrucât este membru de familie al unui cetățean român, a fost îndrumată să se prezinte cu documentele necesare în vederea prelungirii dreptului de ședere, în scop de reîntregirea familiei. Totodată, aceștia au fost sancționați contravențional cu avertisment și amendă în valoare totală de 2.800 lei, în conformitate cu prevederile privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La ieșirea din țară pe numele a doi cetățeni străini va fi aplicată măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de șase luni. Acțiunile desfășurate de către polițiști urmăresc asigurarea ordinii și siguranței cetățeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, precum și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024