Căruţele care circulă pe drumurile naţionale continuă să provoace accidente. Ultimul dintre acestea a avut loc chiar miercuri seară, la intrarea în Bădiuţi – Ştefăneşti.
În jurul orei 20:15, Laurenţiu G., de 48 ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24 C, a intrat în coliziune cu un faeton nesemnalizat corespunzător, care circula în aceeași direcție, fiind condus de Ioan D., de 61 ani, din localitatea Bădiuți.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului, precum şi a unei femei în vârstă de 59 ani, Andruţa B., din localitatea Bădiuți, aflată de asemenea în faeton.
Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean Botoșani, unde au primit îngrijiri medicale, ambii refuzând internarea.
Conducătorul atelajului nu era echipat cu vestă fluorescent reflectorizantă. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest și conducătorul atelajului, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool în aerul expirat.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Transportată la Iaşi în comă după o căzătură din căruţă