Evenimentul s-a produs în urmă cu puțin timp.
Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un gard. Evenimentul s-a produs pe raza localității Cișmea, în urmă cu puțin timp.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.
Aceștia au constatat că șoferul era în mașină, rănit, iar portierele autoturismului erau blocate. Cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii au deblocat portierele și l-au scos pe bărbat din interior. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculului.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Prima reacție a lui Leo Grozavu după ce Botoșani a egalat Universitatea Craiova în minutul 90+3
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
De la medic la bucătari: Spitalul Județean părăsit de mai mulți angajați care s-au pensionat
Oana Sava
Feb 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile