Un accident rutier în care au fost implicate mai multe mașini a avut loc marți spre seară.
Marţi, în jurul orei 18.00, un bărbat de 23 de ani, din comuna Gorbănești, județul Botoșani, ce conducea un autoturism pe raza localității Valea Putnei, comuna Pojorâta, pe DN 17, a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe un sector de drum în rampă, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de o femeie de 27 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 23 de ani și-a continuat deplasarea spre înainte pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de un bărbat de 39 ani, din municipiul Suceava, care circula regulamentar în direcția opusă.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani: fiicele şoferului, de 14, respectiv 15 ani, și soţia acestuia, de 37 ani, toți din municipiul Suceava.
„Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care le-a fost recoltată cate o probă biologică de sânge în vederea determinării alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.
(Sursa: Monitorul de Suceava)
Bani de la stat pentru botoșănenii dornici să muncească într-o altă localitate - SUMA
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Greșelile care pot lăsa șoferii fără permis: Sancțiuni drastice în noul Cod Rutier
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
RAZIE a polițiștilor în Piața Centrală și la bazar, s-au dat 10 amenzi
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Eduard Florescu și-a luat rămas bun de la FC Botoșani: Acești oameni mi-au fost ca o familie - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile