Principesa Margareta îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, iar Organizaţia Femeilor Liberale din Botoşani nu a ratat ocazia de ai adresa un “La mulţi ani!' prin intermediul unui comunicat de presă.
În acesta se menţionează
Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949 şi că este prima fiică a Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana. Principesa s-a născut în exil, după ce Regele Mihai a fost forţat să abidice în 1947 şi din 2001 locuieşte împreună cu Principele Radu la Palatul Elisabeta din Bucureşti. Comunicatul cuprinde şi un mesaj din partea
deputatului Roxana Anuşca.
“Fără a fi regalistă prin definiţie dar, ţinând cont de istoricul din mine, respect şi admir familia regală a României! Astăzi, la ceas aniversar, mă alătur celor care o felicită pe Alteţa Sa Regală dorindu-i multă sănătate, împliniri şi bucurii! Eleganţa şi bunul simţ emanat de familia regală în ansamblul ei ar trebui să ne "molipsească" pe fiecare dintre noi”, arată
Roxana Anuşcă, preşedintele OFL Botoşani.
În comunicat se precizează şi că P
rincipesa Margareta desfăşoară angajamente publice în capitală, în ţară şi în străinătate, contribuind
“la procesul de desăvârşire a modernizării României”.
CITEŞTE ŞI:
Roxana îşi prezintă manichiura, unii o atacă, TNL-iştii o apără : Voi avea pe cap batic