Un fost pichet de grăniceri de la graniţa României cu Ucraina a fost transformat în spaţiu pentru locuinţe sociale.
O fostă clădire a grănicerilor, aflată pe raza comunei Hilişeu-Horia, în judeţul Botoşani, la mai puţin de 100 de metri de graniţa de nord a României cu Ucraina, a fost transformată într-o locuinţă socială. Clădirea a fost abandonată de autorităţile vamale la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Imobilul înconjurat de vegetaţie sălbatică şi cu un drum aproape impracticabil are pereţii distruşi, este insalubru, îi lipsesc multe uşi şi geamuri, dar cu toate astea aici şi-au găsit adăpostul aproximativ 50 de suflete, femei, bărbaţi şi copii. Sunt oamenii nimănui, fără case, fără bani, fără viitor, iar această ruină e locul unde supravieţuiesc încă o zi.
„Aceşti oameni nu aveau nimic. Dacă nu era pichetul, dormeau pe câmp, în pădure. Erau familii cu copii în situaţia asta. La unii le-au luat apele casa, la alţii le-a ars, iar o parte provin din familii numeroase, fără niciun fel de venit. A fost singura soluţie de a le oferi un loc unde să pună capul noaptea“, spune Ioan Butnaru (PSD), primarul comunei Hilişeu Horia.
Povestea punctului de grăniceri de la graniţa cu Ucraina începe în anii de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. Aici se afla un punct de frontieră cu URSS. Era o clădire impunătoare, cu numeroase camere, care serveau drept spaţii pentru depozitare, birouri şi dormitoare pentru grăniceri. A fost folosit până la sfârşitul războiului. Odată cu venirea ruşilor şi instaurarea comunismului, pichetul şi-a pierdut treptat împortanţa. În urmă cu aproximativ 50 de ani a fost abandonat. A fost inclus în patrimonul comunei Hilişeu-Horia în anii ‘90, iar din 2010 a servit drept spaţiu pentru locuinţe sociale.
Autorităţile locale au încercat să-l facă locuibil. Era vechi şi distrus, fără uşi, geamuri şi cu pereţii coşcoviţi. Structura solidă a clădirii rezista însă.
„Au fost inundaţiile în aceea perioadă la Hilişeu-Horia. Mulţi oameni şi-au pierdut casele. Nu aveau unde sta. Până şi-au făcut altele din ajutoarele guvernamentale, au fost cazaţi aici la pichet. Era singura opţiune pe care o aveam. Mulţi oameni s-au perindat pe aici. Mai apoi i-am găsit destinaţie socială. Cei care nu avea efectiv un acoperiş deasupra capului şi aproape niciun venit au fost cazaţi aici. Chiar nu aveau unde să se ducă. Mai bine un acoperiş deasupra capului decât sub cerul liber. În prezent este o clădire cu destinaţie socială“, spune Butnaru pentru Adevărul
În prezent în fosta clădire a grănicerilor din cel de-Al Doilea Război Mondial trăiesc în jur de 20 de familii. Imperiul sărăciei extreme Familiile care trăiesc în pichet sunt la limita extremă a sărăciei. Majoritatea sunt oameni foarte tineri şi au măcar câte doi copii. De obicei au la dispoziţie numai o singură cameră, care serveşte drept dormitor şi bucătărie. Aproape toţi trăiesc din alocaţiile copiilor, ajutoarele de creşte ale celor mici şi uneori ajutoare sociale. Printre aceştia se numără şi Ciprian Pascariu. Are trei copii cu Maria Stavarache. Locuiesc împreună într-o singură cameră, iar cel mai mic membru al familiei, un copil de numai un an şi jumătate, este bolnav.
„Avem doar 160 de lei pe lună alocaţiile copiilor. Mai am 200 de lei la cel mic. Dar după aceea trece la alocaţia de 80 de lei şi o să avem pe lună 240 de lei. Eu cu bărbatul meu mai mergem la muncă cu ziua, dar iarna este cumplit“, spune Maria Stavarache.
Au ajuns la pichet după ce le-a luat apa casa, în urmă cu patru ani. De atunci au rămas aici, dar nici înainte de inundaţii nu o duceau mai bine. Într-o situaţie asemănătoare este şi Roxana Ursachi. Are 28 de ani şi patru copii. Are la dispoziţie două camere şi un mic hol, unde a fost amenajată o bucătărie. Soţul Mariei munceşte cu ziua pentru a asigura supravieţuirea familiei sale. Tinerii trăiesc cu numai 200 de euro pe lună şi au ajuns la pichet fiindcă nu aveau un acoperiş deasupra capului.
„Nu aveam unde să stăm. Mama are mulţi copii şi este foarte necăjită, iar la soacra mea nu am cum, că nici ea nu stă în casă. Ne descurcăm cum putem în două camere cu patru copii“, spune Roxana Ursachi.
În zilele cu soare, în faţa pichetului se adună femeile cu copii. Niciuna nu lucrează. Majoritatea bărbaţilor sunt plecaţi la munca cu ziua. Cei mai norocoşi au televizoare în camere, singura distracţie a familiilor înghesuite într-o singură odaie.
Dincolo de sărăcie, condiţiile de viaţă la pichet sunt crunte: igrasie, gunoaie, uşi rupte sau mâncate de carii, coridoare lugubre.
„Copilul s-a îmbolnăvit la rinichi de la pereţii ăştia. Curgeau pereţii în fiecare seară. Copilul dormea dezvelit şi s-a umflat tot, s-a îmbolnăvit. Este foarte greu“, spune Ciprian Pascariu, locatar.
În alte camere lipsesc întrerupătoarele, iar lumina se aprinde cu două fire neizolate, care ajung să facă contact. Pentru mulţi copii drumul până la şcoală este cumplit, mai ales iarna.
„Nu este un microbuz care să ducă copii. Merg mult până la prima şcoală. Condiţiile sunt grele, drumul şi mai greu“, spune Roxana Ursachi.
Toaletele din curtea pichetului sunt mizerabile, insalubre, o sursă permenanetă de infecţie. Peisajul este completat de maidanezii care bântuie tufişurile şi de mizeria care domină zona. Autorităţile locale spun că au făcut tot ce-au putut ca acest pichet să devină locuibil şi vor să depună un proiect cu fonduri europene pentru reabilitarea completă a acestuia.
„Ne-am gândit mereu la soluţii. Este o clădire veche, mare şi reparaţiile presupun foarte mulţi bani. Vom accesa un proiect cu finanţare europeană, am şi găsit axa potrivită pentru a reabilita complet acest pichet. Pe scurt, vor fi condiţii de trai,foarte bune“, spune Ioan Butnaru, primarul din Hilişeu, adăugând că depinde şi de locatari să-şi facă viaţa mai bună.
