Pentru lucrări de branșamente si racorduri nu se va mai emite autorizație de construire, fiind necesar doar acordul de la administratorul drumului.
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii a fost adoptată de Camera Deputaților şi va fi trimisă la Cotroceni pentru promulgare.
Câteva dintre noutăţile aduse de lege, potrivit deputatului Răzvan Ursu, unul dintre iniţiatorii acestor modificări:
– Pentru lucrări de modificare a compartimentărilor interioare si pentru lucrări de închidere a balcoanelor/logiilor existente se va emite autorizaţie de construire/desfiinţare în baza unei documentaţii de autorizare a lucrărilor cu conţinut simplificat, fara a se mai solicita avize.
(205) Pentru lucrări de modificare a compartimentărilor interioare se va emite autorizaţie de construire/desfiinţare în baza unei documentaţii de autorizare a lucrărilor cu conţinut simplificat, având următorul cuprins: memoriu de arhitectură, releveu, propunerea de compartimentare/desfiinţare şi avizul proiectantului iniţial sau, după caz, expertiză tehnică pentru unitatea locativă / spaţiul aflat în proprietatea solicitantului indiferent de funcţiune, care urmează să fie supus compartimentării interioare.
(206) Pentru lucrări de închidere a balcoanelor/logiilor existente, se va emite autorizaţie de construire în baza unei documentaţii de autorizare cu conţinut simplificat având următorul cuprins: memoriu de arhitectură, releveu, faţadă, propunerea de închidere a balcoanelor/logiilor şi avizul proiectantului iniţial sau, după caz, expertiză tehnică pentru unitatea locativă / spaţiul aflat în proprietatea solicitantului indiferent de funcţiune.
(207) Prevederile alineatelor (1) şi (2) nu se aplică construcţiilor expertizate şi încadrate în clasele I şi II de risc seismic.
Pentru lucrări de branșamente si racorduri nu se va mai emite autorizație de construire, fiind necesar doar acordul de la administratorul drumului
l) lucrări de branșamente aeriene în zonele în care nu sunt interzise prin regulamentul local de urbanism;
m) lucrări de branșamente și racorduri executate pe domeniul public la infrastructura tehnico-edilitară existentă în zonă, cu acordul/autorizația administratorului drumului
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024