Sunt adopții finalizate cu succes în ultimii doi ani de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
Pe 29 august, în evidențele instituției erau 191 de copii care pot fi adoptați, iar șansele ca ei să ajungă într-o familie sunt destul de mari.
Iar asta deoarece, anul trecut spre exemplu, au fost adoptați 35 de copii. Însă partea interesantă este faptul că 18 dintre aceștia au fost grupuri de câte doi frați. Ori, în trecut, grupurile de frați aveau șanse mai reduse să ajungă într-o familie adoptatoare.
Alina Ciorsac, coordonator compartiment adopții DGASPC
„Din grupurile de frați, dacă e să ne gândim ce vârste aveau, cel mai mare copil avea 13 ani. Un grup de surori a fost, cea mai mare avea 13 ani. Asta pe noi ne-a bucurat pentru că erau copii de vârstă mai mare. De obicei, majoritatea familiilor vor copii de vârstă mică. Și dacă vorbim de copii cu vârstă mare și mai vorbim și de grupuri de frați, atunci familiile sunt mai reticente în a merge la drum cu copii cu vârste mai mari”.
În 2024 alți 13 copii și-au găsit familii. Și în acest caz se regăsesc patru grupuri de frați care au fost adoptați împreună. Alții opt așteaptă ca instanța să se pronunțe pentru a intra în procedură de adopție.
Un caz inedit este al unor gemene cu vârstă de 8 ani care se află în procedură de potrivire cu viitoarea lor familie.
„Sunt în procedură de încredințare pentru adopție și dacă totul decurge bine, după cele 3 luni vor fi încredințate noii familii. Au fost la asistent maternal în județul Botoșani și au plecat în alt județ din țară”, explică specialistul în adopții de la Direcția Copilului Botoșani.
Sunt însă și botoșăneni cu suflet mare care adoptă. Un număr de zece familii din județul Botoșani au finalizat procedurile, și din nou, printre aceste cazuri se evidențiază unele inedite.
Alina Ciorsac, coordonator compartiment adopții DGASPC
„Din cei 10 cred că merită menționat, trei copii au fost la familia asistentului maternal la care au fost în plasament. Și mai este o familie care a avut copilul în plasament și s-a încuviințat adopția și în acest caz”.
Copiii adoptabili sunt incluși într-un registru național pentru adopții unde există și o secțiune cu toate familiile adoptatoare.
În acest registru sunt incluse tot felul de informații, inclusiv pentru micuții pentru care identificarea unei familii se poate dovedi a fi mai dificilă.
Alina Ciorsac, coordonator compartiment adopții DGASPC
„Este secțiunea de profil public, sunt acei copii care au deschisă procedura de adopție și timp de 6 luni nu s-a identificat o familie care să-i ia în încredințare. Din 7 în 7 zile se generează o listă în acest registru național de adopții și dacă nu s-a finalizat cu încredințare în vederea adopției, după cele 6 luni mergem în continuare cu generare de liste dar și cu acest profil al copilului”.
Odată ales un copil din registrul național, urmează o perioadă de potrivire de trei luni, cu viitoarea familie.
Alina Ciorsac, coordonator compartiment adopții DGASPC
„Am avut situația a doi frățiori, perioada de potrivire decurgea foarte bine, doi frățiori care erau vizitați de o familie din alt județ. Am ajuns la cele 3 luni, am vorbit inclusiv de pașii pe care trebuie să-i facem, familia aparent foarte decisă. Chiar îmi aduc aminte că au declarat că 99% sunt deciși. Ei, și acel 1% a făcut să emită o declarație prin care doresc încetarea procesului de potrivire. Ulterior, din ce am discutat cu colegii, cumva pentru doi parcă simțeau că e mult și atunci au dorit să mai aștepte și să adopte un singur copil”.
În trecut a mai existat o situație în care o doamnă și-a exprimat dorința de a adopta un grup de trei frați, dar la procesul de potrivire a constatat că este foarte greu.
Fiind o persoană singură, care ar fi avut nevoie și de o rețea de sprijin din rândul rudelor, care însă nu era posibilă și astfel s-a renunțat la adopție.
În cazul tipologiei familiilor care adoptă, sunt cazuri în care se regăsesc cupluri fără urmași dar și persoane care au unul sau doi copii, pentru care sunt părinți naturali, dar care mai vor și alții.
Motivațiile sunt diferite, experiențele de viață pe care le-au avut sau faptul că simt că pot să facă bine și au multă iubire de oferit.
Limita de vârstă nu este reglementată de lege la persoanele care vor să adopte un copil, însă diferența trebuie să fie totuși de minimum 18 ani între viitorii părinți și copil.
CE cadou „picant” i-a făcut Spike Liviei Eftimie: Fosta lui Bordea a rămas uimită
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
IMAGINI cu noii consilieri județeni care au depus jurământul la ceremonia de constituire
Gabriela Erdic
Oct 29, 2024
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024