Proiect menit să contribuie la realizarea unui obiectiv medical vital pentru sănătatea oamenilor din Botoșani și nu numai: construirea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară.
Un proiect menit să contribuie la realizarea unui obiectiv medical vital pentru sănătatea oamenilor din estul României, anume construirea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iași, este lansat oficial.
Astfel, prima acțiune publică din cadrul acestuia este reuniunea de lucru, care va avea loc joi, 17 iunie 2021, ora 11:00, în comuna Miroslava, pe amplasamentul viitorului Institut Regional de Medicină Cardiovasculară Iași.
La eveniment vor participa reprezentanți ai conducerilor Camerei Deputaților și Senatului, parlamentari din județele Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea, membri ai Guvernului României, autorități locale și județene, precum și reprezentanți ai societății civile.
Agenda acestei prime întâlniri din cadrul proiectului „Împreună pentru inima Moldovei” cuprinde: prezentarea argumentelor care au dus la conturarea acestei inițiative, prezentarea etapelor proiectului și acțiunile deja întreprinse, semnarea unui Acord Onorific de către reprezentanții tuturor instituțiilor implicate, reprezentanții politici și reprezentanții societății civile prezenți, ca garanție a voinței comune necesare pentru materializarea acestei inițiative.
„Pacienții ar trebui să aibă acces nelimitat la orice tip de asistență medicală. Tocmai de aceea, de foarte mulți ani fac diligențe pentru a construi un spital cum îl am eu în imaginația mea. Dacă reușim acest lucru, pentru o bună perioadă de timp, lumea din această zonă a României nu va mai avea nevoie să stea pe liste de așteptare, să stea la cozi interminabile, să aștepte materiale, doctori, asistente medicale, practic, să aștepte să fie tratat. Lumea va veni în momentul în care va avea nevoie și exact atunci va avea și un ajutor medical. Acesta este visul meu. Sper să și reușesc!”,
prof. univ. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași.
Valoarea totală estimativă pentru realizarea obiectivului de investiție „Construirea și dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iași”, scrie bzi.ro, este de 350 de milioane de euro, inclusiv TVA.
Viitorul Institut Regional de Medicină Cardiovasculară va avea aproximativ 470 de paturi și se va constitui într-o „investiție de viitor care va pune Iașul pe harta lumii medicale”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024