Reprezentanții Spitalului Județean Mavromati doresc să doteze unitatea medicală cu aparatură modernă.
Iar acest lucru se poate face și cu ajutorul botoșănenilor care pot să doneze bani către fundația Spitalului Județean Mavromati.
Anunțul a fost făcut de către medicul Bogdan Alexandroaie.
„Eu vin cu o rugăminte la voi, la presă. Nu știu dacă știți de vreo patru-cinci ani există o fundație, fundația Spitalului Județean. Toți cei care doresc pot să direcționeze acei 2% din profit care se dau și care este legală până la urmă, către această fundație. Scopul fundației este și va fi în continuare ca prin ceea ce se adună acolo să punem umărul la dotarea spitalului pentru că vrem să ridicăm standardele spitalului, vrem să ne desfășurăm activitatea în condiții de secolul 21 și cred că toată populația din județ își dorește lucrul acesta”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Drept urmare, medicul botoșănean a făcut un apel către botoșănenii care pot dona din puținul pe care îl au.
„Zic eu că sunt suficienți de mulți oameni potenți în județul acesta care ar putea. Oricine dorește, facem un apel la toată lumea care dorește să își vadă de sănătate în condiții normale pentru că lumea pleacă în altă parte nu pentru că nu are cine să îi trateze în Botoșani, pleacă în altă parte pentru că în alte spitale sunt condiții mai bune, pentru că există aparatură care să poată să pună un diagnostic mai rapid și să-i ajute în tratament lucru pe care noi ni-l dorim și le dorim să le facem și aici”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Totodată, medicul botoșănean a precizat că botoșănenii vor ști exact ce s-a realizat cu banii din aceste donații.
„Vrem o chestie cât se poate de transparentă ca oamenii să înțeleagă că nu e o gaură a Marianelor care oricum se duc într-o parte, ci pe banii pe care fiecare va dori să-i direcționeze către această fundație se vor și face lucruri”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Trebuie precizat că și o parte din personalul medical donează bani pentru modernizarea spitalului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024