Viaţa financiară a candidaţilor de la Botoşani la Camera Deputaţilor este cât se poate de diversificată. Dacă unii dintre cei înscrişi în cursa pentru alegerile parlamentare au câteva zeci de mii de lei în bănci, alţii îşi permit să împrumute cu sume consistente agenţi economici. Există însă şi candidaţi care au fost creditaţi de persoane fizice, iar toate astea se întâmplă în afara creditelor bancare mai mult decât consistente ale unor pretendenţi la deputăţie.
Aproape trei miliarde împrumutaţi unui SRL
Este din Dorohoi, acolo lucrează, dar o mare parte a averii o deţine totuşi în capitală. Este cazul lui
Manuel Popa, candidatul Alianţei România Dreaptă la un mandat de deputat pe Colegiul Dorohoi. Proaspăt intrat în prim-planul politicii, directorul general de la Conted deţine un teren intravilan şi un apartament în Bucureşti şi un apartament la Botoşani. Se pare însă că nu prea stă în capitală deoarece anul trecut a făcut peste 8.000 de lei din închirierea unui imobil la Bucureşti. Cât despre bani… ce a făcut cu soţia într-un an bate spre 20.000 de euro.
La
Verginel Gireadă se vede că-i „băştinaş”. Acesta deţine singur sau cu soţia Aneta 13 suprafeţe de teren la Mihai Eminescu, localitate pe care pretendentul la deputăţie a condus-o opt ani, pentru a o preda în vară partenerei de viaţă. Proprietăţile imobiliare au fost exclusiv achiziţionate în perioada 1996 – 2006 şi sunt de mai toate categoriile: agricol, intravilan, extravilan. Verginel Gireadă are o casă în Mihai Eminescu şi un apartament la Botoşani şi, printre altele, bijuterii de vreo 10.000 de euro dobândite în perioada 1990 -2006. În aceste condiţii şi-a permis să împrumute 275.000 de lei la SC Company SRL. Asta şi pentru că numai din creşterea animalelor şi subvenţii a avut venituri de 180.000 de lei.
Economist de profesie,
Gheorghe Ciubotaru este omul... conturilor. Are opt depozite sau conturi curente deschise la BRD, BCR şi BancPost, în euro, lei şi dolari, toate în 2011 şi 2012. Valorile nu sunt însă uriaşe, suma totală ajungând astfel undeva spre 15.000 de euro. Două terenuri intravilane, o livadă, un teren extravilan, două case moştenite de soţia sa, Anca, un apartament cumpărat, un Land Rover şi un Opel mai fac parte din averea ex-liberalului. Livada i-a adus anul precedent venituri de 10.000 de lei, în afară de aceşti bani, împreună cu soţia de la Cadastru mai câştigând undeva spre 90.000 de lei.
Un ajutor de un miliard de la o persoană fizică
Tot un apartament în Bucureşti are şi deputatul în funcţie,
Andrei Dolineaschi, care se bate cu Manuel Popa pentru un nou mandat pe Colegiul Dorohoi. În declaraţia de avere a preşedintelui executiv al PSD Botoşani apare şi celebrul Mitsubishi Lancer preluat de la premierul Victor Ponta, care a suscitat interesul televiziunilor şi ziarelor naţionale, dar şi alte două automobile, un Opel Vestra şi un Opel Corsa. Social-democratul are un credit de 35.000 de euro şi, în plus, a şi împrumutat de la o persoană fizică 25.000 de euro. N-ar trebui să-şi facă mari griji cu returnarea banilor întrucât anul trecut a înregistrat împreună cu soţia venituri de circa 80.000 de lei.
La deputatul
Stelică Strugaru nu este foarte clar dacă este vorba de împrumuturi acordate unor firme sau de contravaloarea părţilor sociale deoarece nu a precizat nici una dintre categoriile prevăzute de lege. Oricum, cert este că sunt la mijloc cinci miliarde de lei vechi la SC Iacob Com SRL şi alte şase miliarde de lei vechi la SC Doina Impex SRL. Omul are şi un credit la BCR de 75.000 de lei, iar el este cu adevărat bărbat în casă şi financiar vorbind deoarece a avut venituri de ceva peste 50.000 de lei ca deputat, în timp ce aportul soţiei n-a fost nici cât 10% din această sumă.
Credite grele la bănci
Cei care nu au împrumutat bani la şi de la firme sau persoane fizice, au relaţii de credit cu băncile.
Cristian Roman are de dat la BCR 100.000 de euro dintr-un împrumut şi un card de credit, iar
Costel Şoptică trebuie să înapoieze 50.000 de euro pentru un credit la Banca Românească şi 10.000 de euro pentru un card de credit la BCR. Alţii, în schimb, au ceva bani în bănci. Astfel, Neculai Rebenciuc are un depozit de 10.000 de euro, iar Mihai Baltă vreo 60.000 de lei şi 4.100 de euro.
CITEŞTE ŞI:
Averile damelor pentru Parlament, de la bijuteriile Roxanei la secreteleLilianei
Candidat la Senat – vilă la Cornu, bijuterii de 1,8 miliarde, peste 3 miliarde în bănci