Zeci de elevi din Flămânzi, Copălău, Prăjeni și Frumușica au luat parte săptămâna trecută la o lecție mai puțin obișnuită, una de viață sau mai degrabă una de pregătire pentru viață. Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu a organizat conferința ”Viitorul meu începe azi”, desfășurată în cadrul proiectului ”Ziua Națională a Meseriilor”.
După cum lasă și numele să se înțeleagă, cadrele didactice au încercat să prezinte copiilor de gimnaziu oferta educațională a unității de învățământ.
Dincolo de numărul efectiv de clase și de specializări s-au relatat însă mai multe povești, de la cea a Lenuței Guraliuc, fostă elevă a liceului care a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași și care s-a întors ca profesor la Flămânzi și până la cea a Danielei Luca, președintele Comitetului de Părinți, ai cărei copii s-au născut în Grecia și care ulterior au devenit elevi la ”Bălcescu”. Ajunsă în 2020 cu copiii destul de mari, recomandă tuturor botoșănenilor plecați la muncă peste graniță să îi dea pe cei mici la școală în România. Iar celor din Flămânzi și din localitățile învecinate, să aleagă liceul din orășelul aflat în sudul județului.
Argumentul principal este că absolvirea acestei unități de învățământ le aduce automat o meserie care le permite să își câștige traiul chiar și în eventualitatea necontinuării studiilor.
”Toată lumea vrea acum profesor, economist, avocat IT-ist, dar eu nu pot să înțeleg generația care vă porniți acum la drum: ce o să mâncați, cu ce o să vă îmbrăcați, cine o să vă facă o mașină cu care să mergeți? Indiferent dacă va fi zburătoare sau va merge pe drum de țară. Când o să creșteți un pic mai mari o să descoperiți că, pentru a putea trăi foarte, foarte bine, trebuie să ai o meserie. Iar noi avem aceste profiluri, științe ale naturii și științe sociale, dar mai mult decât atât, oferim la toți copiii posibilitatea de formare profesională, de calificări, de ceva concret”,
Mihaela Ștefănucă, director adjunct Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu.
Mai concret, pentru anul de învățământ 2020-2021 la învățământul liceal unitatea din Flămânzi dispune de o clasă de științele naturii (real), o clasă științe sociale (umanist) și o clasă de resurse naturale și protecția mediului. La învățământul profesional vor exista trei clase în domeniul agricol (horticultor, mecanic agricol și lucrător în agroturism) și o clasă în domeniul tehnic (tâmplar universal).
O astfel de școală profesională a absolvit și Constantin Iordăchel, un bărbat din Flămânzi care pe baza celor învățate aici a ajuns să conducă și o mică afacere în tâmplărie cu șapte angajați și care a decis să își continue studiile, fiind acum elev în clasa a XIII – a, la frecvență redusă.
”Dacă ei sunt buni, învață, pentru că altă șansă nu au. Unii băieți pe care i-am avut lucrează acum prin Germania, alții mai revin”, a povestit elevul-antreprenor despre angajații săi.
Dar poate cea mai bună caracterizare i-a aparținut medicului veterinar, fost primar, actual consilier local.
”Cadrele didactice de la acest liceu sunt un exemplu de personalitate, de învățare, de modestie, lucru care a făcut să urce liceul până unde a ajuns. În calitatea mea de medic veterinar am ajutat la formarea câtorva generații de elevi și sfătuiesc în continuare elevii care sunt în zona noastră – Flămânzi, Frumușica, Prăjeni, Copălău – să vină aici. Este un liceu minunea lui Dumnezeu care se potrivește pentru noi. Ești acasă, ai totul la dispoziție, nu mai vorbim de tehnica aflată la dispoziție, de profesori. Sunt o mulțime de profesori tineri, care au ce să vă spună, ce să vă învețe, aveți orice vă trebuie”,
Dumitru Micuțaru, medic veterinar.
Toate meseriile de care am pomenit adineauri nu se va învață doar românește, ci și european pentru că liceul a derulat mai multe proiecte europene în colaborare cu asociații și unități de învățământ din Italia și Portugalia. Prin intermediul acestora zeci de elevi, însoțiți de cadrele didactice, au putut face practică la unități din Occident. Au văzut și învățat nu doar meseria propriu-zisă, ci întreg ciclul de producție, cum se inițiază o afacere, marketingul atât de important în vânzarea produselor și altele asemenea.
Bază materială a Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu este una de care nu beneficiază nici măcar unele unități de învățământ de la oraș. Printre altele, școala de la Flămânzi dispune de patru laboratoare și patru cabinete, de un centru de documentare și informare, de o bibliotecă cu peste 13.000 de volume, de două săli de informatică, de cabinet medical, de sală de sport cu 150 de locuri.
”Haideți să lăsăm mirajul străinătății. Oamenii de aici, din Flămânzi, au luptat ca să obțină pământul, ca să rămână pe aceste meleaguri. Avem o țară frumoasă, bogată, cu părinți, bunici și străbunici harnici, muncitori, cu personalități pe care le-ați învățat la școală. Haideți să apară și numele vostru undeva acolo: elev, absolvent al Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu”,
Alina Robu, director Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.
De la conferință nu au lipsit inspectorii Bogdan Suruciuc și Romică Vărvăruc, acesta din urmă catalogând unitatea flămânzeană drept ”cel mai bun liceu tehnologic din Botoșani”.
”Aprecierile sunt pentru tot colectivul, fără de care nu puteam avea aceste realizări, un colectiv inimos care ne-a susținut în toate demersurile noastre. Aș vrea să fac o recapitulare pentru, sperăm, viitorii noștri elevi, pe care îi așteptăm din toamnă. Ați văzut că avem baza materială necesară pentru a realiza orice fel de activitate, că avem cadre didactice pregătite, ați văzut oportunitățile pe care le aveți ca elevi ai noștri Și ca să închei într-o manieră poetică: Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu este destinația ta pentru un viitor sigur”,
Augustina Fegher, director general Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu.
Și pentru că tot am vorbit despre proiectele europene derulate la Flămânzi, trebuie spus în încheiere că la amintita conferință s-a lansat și ”Optimizarea instruirii practice în context european”, lucrare coordonată de cele două directoare ale unității și în care s-au prezentat rezultatele obținute în urma desfășurării unui proiect Erasmus+ cu parteneri din Nicotera – Italia și Barcelos – Portugalia.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024