22 de angajaţi din cadrul Complexului de Apartamente din Dorohoi, unitate subordonată Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au decis să treacă de la Sindicatul Impact la nou înfiinţatul Sindicat Alfa. Astfel, numărul celor care s-au alăturat noii organizaţii ajunge la această dată la aproximativ 90 de membri.
Sindicatul Alfa şi-a primit oficial „certificatul de naştere” în data de 19 august, după ce instanţa de judecată a aprobat personalitatea juridică a organizaţiei şi a fost înregistrat în Registrul Special al instanţei. În doar două săptămîni de zile, Alfa a adunat deja aproximativ 90 de adeziuni de la salariaţii DGASPC, unii dintre ei fiind pentru prima dată înscrişi în cadrul unui sindicat. Potrivit liderului Sindicatului Alfa, numărul celor care şi-au exprimat intenţia de a trece la această organizaţie este din ce în ce mai mare. „Foarte mulţi membri de sindicat au solicitat întîlniri în cadrul grupelor de lucru în vederea purtării unor discuţii preliminare privind o eventuală trecere la Alfa. Mulţi dintre aceştia sunt din centrele din Dorohoi, Dersca, Pomîrla şi am avut chiar cîţiva şi de la Sfîntul Spiridon. Mare parte dintre ei susţin că sunt dezgustaţi de campanie de denigrare pe care a început-o conducerea Sindicatului Impact care a început să meargă din centru în centru pentru a aduce acuze la adresa conducerii Cartel Alfa şi a Sindicatului Alfa”, a declarat Irina Mihalachi, lider Sindicatul Alfa. Ea a mai afirmat că, în cursul zilei de vineri, 22 de angajaţi ai DGASPC din Dorohoi şi-au exprimat intenţia de a renunţa şa Impact, însă au întîmpinat rezistenţă din partea conducerii acestei structuri.
„Cererile de retragere din sindicat sunt semnate nominal de fiecare membru în parte, însă un singur reprezentant al acestora merge la sediul Impact pentru a le depune. Cei de la Impact refuză să primească aceste cereri, pe motiv că ar trebui să vină fiecare pentru a le depune în nume propriu, ori asta ar însemna o cheltuială în plus. Într-un final, întrucît reprezentantul membrilor a refuzat să plece, i-au fost acceptate cererile de retragere, însă cu acuzele de rigoare din partea celor de la Impact”, a mai spus Irina Mihalachi. Potrivit sindicalistei legea nu prevede o anumită procedură de retragere din sindicat, astfel încît conducerea Sindicatului Impact este obligată să preia cererile de retragere a membrilor. De asemenea, Irina Mihalachi a mai afirmat că, pînă la data de 31 august nu va demara nici un fel de campanie de mediatizare a noului sindicat în centre. „Vrem ca membrii să vină la noi nemulţumiţi fiind de Sindicatul Impact, nu convinşi de noi”, a încheiat liderul sindical.
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024